* „Celebrul” Eugen Cobzaru din Săbăoani şi-a strigat nemulţumirile vreo 3 ore
* Modern şi comod, protestatarul a venit cu lozincile înregistrate şi a pus reportofonul la megafon
Eugen Cobzaru din Săbăoani a mai susţinut o demonstraţie, ieri, din lungul său protest contra justiţiei nemţene. În acceaşi manieră care l-a făcut cunoscut, cu zgomot şi public. Doar locul ales îi va aduce şi mai multă notorietate. Afaceristul din Săbăoani s-a urcat pe unul din stâlpii de nocturnă ai stadionului Municipal, din Piatra Neamţ.
A agăţat două pancarte şi a dat drumul la megafon, din care s-a auzit, vreo trei ore, acelaşi mesaj: „Domnii magistraţi Bâlha, Arsenie, Topliceanu, Aciobăniţei şi Ivănuşcă, încetaţi cu mafia şi corupţia”. A fost observat după aproape o oră de ofiţerul de presă al clubului Ceahlăul, care a sunat la 112: „Veniţi că s-a urcat unul pe stâlpul de nocturnă şi ameninţă că se aruncă”.
Stâlpul este înconjurat cu un gard înalt de sârmă, iar poarta de acces pentru intervenţii este tot timpul încuiată.
„A tăiat lacătul, aşa a ajuns la stâlp. Îşi pune viaţa în pericol, se poate electrocuta”, a explicat Gelu Crăcană, ofiţerul de presă al Ceahlăului.
Eugen Cobzaru nu a vrut să spună iniţial cine este. „Nu contează”, le-a răspuns el poliţiştilor şi ziariştilor, care au încercat să îl convingă să coboare.
„Mergeţi la doamnele procuror Arsenie şi Bâlha şi întrebaţi-le de dosarul 235, de ce au judecat diferit în această cauză. Câştig la Roman, câştig aici, din nou la Roman şi mi se întoarce dosarul. S-au supărat că am sesizat CSM-ul. Să vină doamna Aciobăniţei să-i explic ce au făcut Topliceanu, Aciobăniţei”, a continuat protestatarul.
În pauza dintre dialoguri, cât a vorbit la telefon, a lăsat megafonul să îi susţină protestul.
„Mi-au distrus familia, afacerea. Directorul Finanţelor m-a amendat cu 80 de milioane pentru că nu am avut o hârtie, pe care am dus-o, dar am rămas cu amenda. Mi-au îmbolnăvit soţia şi copiii pentru că trimit somaţii că ne iau casa”, a reluat Eugen Cobzaru, insistând să vină preşedintele Tribunalului.
Cu şeful Poliţiei Piatra Neamţ a acceptgat să dialogheze de la distanţă. Când comisarul şef Cezar Filip i-a propus să urce la el, protestatarul a refuzat şi l-a cerut pe „domnul Tablan”, şeful Poliţiei judeţului.
Rămas doar cu două echipaje de poliţie şi unul de pompieri, Eugen Cobzaru s-a lăsat convins de şeful DPIR să coboare de pe stâlp. Comisarul şef Mihai Păduraru l-a aşteptat să dea ultimele interviuri, pentru a-i explica, apoi, ce riscă dacă nu renunţă la astfel de proteste. Eugen Cobzaru a fost dus apoi la Poliţia Piatra Neamţ, unde i s-a întocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri.
* Duşmanul nr. 1 al primăriţei de Săbăoani
Valeria Dascălu, primăriţa de Săbăoani, căreia Eugen Cobzaru i-a declarat „război” pe viaţă, ştia motivul „ieşirii” de ieri: „Acum vreo doi ani în urmă, dl. Cobzaru, care este consilier local PP-DD, a fost prins de două ori la rând cu alcool de contrabandă la magazinul său din comună. Vama l-a amendat de fiecare dată cu 200 de milioane de lei vechi, el s-a judecat, a cerut revizuire şi pe 29 aprilie a pierdut definitiv. Eu trebuie să pun în aplicare hotărârea judecătorească şi normal că sunt vinovată de ceea ce i s-a întâmplat. Mi-a făcut plângeri penale cu zecile, face scandal şi nu este de acord cu nimic în nici o şedinţă de consiliu local, anul trecut a stat 5 zile cu o pancardă de gât în faţa Parchetului Roman, se judecă cu ITM-ul, cu alte instituţii, cu mine, cu o mulţime de cetăţeni din comună şi acuză judecătorii şi procurorii ori de câte ori nu-i dau dreptate. Pe mine m-a arătat cu degetul că i-am trimis Vama în control la magazin. Asta conta cum de a fost controlat, nu faptul că el este contrabandist cu state vechi şi nu respectă legea. Ca să impresioneze instanţa a spus că fata lui a murit din cauza mea. Şi fata, studentă în ultimul an săraca, a murit într-un accident de maşină pe la Constanţa. După părerea lui nimic din ce face primăria nu e bun, dar singurul proiect de hotărâre pe care l-a propus în calitatea lui de consilier, şi l-a propus în vreo 15 şedinţe la rând, a fost unul prin care a cerut să i se concesioneze 100 mp de teren în curtea şcolii. Voia să facă şi acolo un magazin”.
Eugen Cobzaru a fost scos de poliţişti dintr-o şedinţă de consiliu local acum vreo 4 ani, când a făcut un scandal de pomină în calitate de „simplu cetăţean” atunci nefiind consilier. A urmat un protest pe care şi l-a propus vreo 10-12 zile, anul trecut, în faţa Parchetului Roman, unde vedea numai corupţi şi „duşmani” personali. Tot anul trecut a reuşit să scindeze comuna în doua pe tema demolării unei grădiniţe vechi de 100 de ani. Unii dintre săteni erau de acord că ar costa mai mult reparaţiile decât construirea unui imobil nou, alţii nu – mulţumită argumentelor d-lui Cobzaru. Prin urmare, Primăria şi Biserica au amenajat un spaţiu pentru copii, iar grădiniţa veche a fost sigilată pentru că nu mai prezenta siguranţă. Vara aceasta urmează să fie organizat un referendum, în cadrul căruia cetăţenii din comună să decidă, democratic, cum e mai bine de făcut.
Mihaela DRĂGOI, Cristina MIRCEA
In speranta ca veti fi niste ziaristi corecti si cinstinti, si veti scrie intradevar doar adevarul, eu Cobzaru Eugen va fac cunoscut faptul ca poarta nu era incuiata, nu era nici un lacat, atat la stalpul pe care m-am urcat cat si celalalt stalp ca este inafara stadionului.
Rugaminte mea este, ca pe viitor in cazul in care veti mai face un material la adresa mea, va rog sa ma intrebati si pe mine.
Intradevar conflictul dintre mine si primar este de mult timp, dar dumneavostra scriti numai parera primaritei nu si punctul meu de vedere.
Astfel, va fac cunoscut faptul ca, intradevar am fost sancionat de catre cei de la vama si ITM, aceste sanctiuni au fost comandate de catre primarita, faptul ca au fost comandate va pot dovedi printr-o inregistrare audio prin care ma ameninta ca ” ce pot sai fac eu ca pe ea o sprijina fratele dumneaei, ca ea daca da un telefon la presedintele consiliul judetean de la acea data dl. Bo a doua zi vor veni toti in control garda, mediu, itm , vama . Asa sa intamplat si in dosarul 235/P/2011 cand politia neamt pe baza unei anonime conceputa dupa parerea me de catre primarita a fost trimisa prin e-mail politie ca eu as face traficant de alcool in comuna , a venit mascatii , politia au facut perchezitie la domiciliul meu la punctele de lucru nu au gasit nimic ilegal, incheie in mod corect procesele verbale de control in se mentioneaza faptul ca la puntele de lucru a firmei nu au descoperit ilegalitati, intucat nu au gasit nimic ilegal nici acasa, si mergand pe o pista proasta, si ca totul a fost o minciuna o echipa de control vorbind la telefon cu o alta echipa sau intors la magazin au luat 3 sticle de bautura inceputa care aveau eticheta si timbru fiscal si factura de provenienta. acest fapt il pot dovedi cu copiile respectivelor acte incheiate
De la mine de acasa au ridicat 5 sticle cu tuica si au plecat. Dupa ce sau terminat cercetarile fara ca politia sa faca dovada legala conform legii 571/2003 ca tuica respectiva era accizabila, ma pomenesc amendat cu 200 mil lei pentru o fapta care nu exista.
Deasemeni tot in acelasi dosar au mai fost perchezitionati si alte persona la care sau gasit 300 respectiv 600litri de alcool, alcool probat cu probe de laborator ca este accizabil , iar alcoolul respecivelor persoane este considerat de catre doamna procurorul Arsene Mihaela de la Parchetul Tribunalului Neamt care a lucrat dosarul si care ma lucrat pe mine, le-a considera alcoolul respectiv pentru consumul propriu si nu incepe urmarirea penala asa dupa cum prevede legea si nici nui sanctioneaza contraventional, si atunci cine este contrabandistul. Contrabandistul este cumatrul doamnei primar fostul sef de post Vernica Gabriel care este condamnat la 8 luni de inchisoare pentru sustinerea contrabandei de tigari si alcool dovedit
Protestul meu a constat in faptul ca in dosarul 532/2011 in care mi-a fost admisa plangerea contraventionala de catre Judecatoria Roman, Tribunalul Neamt admite recursul celor de la vama, nu motiveaza in nici un fel motivul admiterii cererii recurs, am solicitat revizuirea hotararii, dosarul ” a picat la acelasi complet , am solicitat recuzare completului mi se refuza cererea, in continuare am solicitat recur la hotararea data in revizuire si dosarul pica din nou la acelasi complet si din nou am solicitat recuzarea mi sa respins cererea. Astfel consider ca solutia data de catre Tribunalul Neamt a fost ilegala si unde consider ca hotararea a fost comandata consider ca, pe motivul ca am sesizat CSM-ul cu privire la cercetarea mea abuziva de catre doamnele procurorii Mihaela Arsene si Bilha
Toti din mediul politic si din justitie cunosc relatiile politice a primaritei, nu este prima data cand comanda controale la firma mea
Voiam sa concesionez un teren in curtea scoli, darin mod legal, primarita de ce nu spune de terenurile care lea furat impreuna cu consilierii PSD, dece nu spune de terenul pe care i la facut cadou cumetrei sale Petrut Maria colega de partid , de ce nu spune ca a furat 1.5 ha teren pentru mama sa, de ce nu spune ca lucrari de 50 mii Euro acordate fara licitatie ea spune ca am vrut acum 8 ani un teren pe care aveam un magazin si pe care voiam sa-l concesionez in mod legal de ce nu spune ca in satul traian consilierul USL Ursache prietenul dumneaei a distrus gradinita din sat, de ce nu spune ca, consliul local oameni comandati de ea refuza sa se constituie parte civila in dosarul de distrugere a gradinitei ,in care politia a descoperit persoanele si bunurile furate si distruse, de ce nu spune ca ea refuza sa reprezinte primaria ca parte civila, oare ce interes are, sau este implicata si ea si vrea sa fure si gradinita din Traian
Doamnelor ziariste asta nu va intereseaza, sau va intereseaza sa aruncati cu noroi in oamenii care doresc sa se respecte legea in mod egal pentru toti, sau sunteti platite doar sa screti munciuni.
Situatia tarii noastre, dezastroase in care a ajuns se datoreaza si a multor ziaristi mincinosi ca si dumneavoastra
De ce nu spune motivul pentru care a chemat politia sa ma scoata din consiliul local,
Eu nu vreau nici un razboi cu prietena mea si iubita mea primarita de sabaoani, ea minte pentru ca ma iubeste si fara mine nu poate trai sau nu simte ca poate trai daca nu minte nu fura nu distruge nu fabrica dosare penale impreuna cu prietenii dumneai ei.
Eu vreau ca legea sa fie egala pentru toti, iar dumneavoastra doamnelor ziarite de ce nu sunteti corecte si cinstite si sa ma intrebati si pe mine care este adevarul la sabaoani ca sa va pot proba cu documente nu cu vorbe goale sau ati fost platite ca sa scrieti minciuni
Doamnelor ziariste de ce nu solicitati primaritei procesele verbale de la sedintele de consiliu de ce nu solicitati inregistrarile video a sedintelor de consiliu. sau poate nu stiti la noi primarita a dispus colegilor din consiliu sa modifice Regulamentul consiliului local ca nici o persoana sa nu filmeze sedintele de consiliu pentru ca acolo in imagini se pot vedea si auzi cum se fac sedintele si cum se voteaza si cum raspunde primarita la intrebarile mele
Doamnelor ziariste de ce nu va intereseaza daca la sabaoani mai exista lege si primarita a transformat primaria intr-un SRL-u al carui patron este primarita care isi face propriile legi
Pe site-ul de internet al primariei Sabaoani veti gasi punctele mele de vedere in sedintele de consiliu.
Astfel va solicit sa-mi dati dreptul la replica asa dupa cum prevede legislatia in vigoare
rufa inseamna carpa pe ungureste. e porecla acestui individ. eugene ai uitat cand imi comandai si aduceai alcol si veneai la mine sa mi stabilesti si pretul cu care sal dau? asa faceai cu toti privatii din sat. ai uitat cand ai venit la poarta sal lucram pe vernica ca numai el aduce controale? tu lai condamnat pe omul asta.
eu in locul tau mas duce la cimitir sami plang copilul, nu as sta cocotat pe stalp sa jignesc si sa aiurez cu privire la niste oameni. ai uitat cand te au prins cu alcol in masina? ai uitat ca ai avut sase crasme si faceai numai evaziune? ai uitat cand ai dat foc casei cumnatului?ai uitat cand ai facut criza de epilepsie? ai facut numai rau si dacai esit consilier sai multumesti lui diaconescu ca pe tine nu te voteaza nici nevastata. te sfatui prieteneste sa te duci sa te controlezi la cap nu sa te urci pe stalpi sa te bata soarele in cap ca poate mai prinzi o criza la inaltime,cazi si se bucura nevasta.. reflecteazaaaaaaaaaaa!
acum am ajuns acasa si ma simt bine sa vad ca mergi pe aratura eugene! ma mir ca ai facut atatia bani si ai furat statul cu evaziunile tale ca la fler esti zero! mai cunosti si alti oameni in afara primaritei? e adevarat mi a fost profesoara, era al dracului dar corecta si pe deesupra marea majoritate a satului o iubesc cu adevarat nu ca diavolul din tine, a facut multe pentru noi. tu daca erai poate mai faceai vreo cateva bombe unde sa mai bem si noi un rachiu adiomama ca de asta ai tot vandut. ar trebui sa recunosti ca ai omorat multi oameni cu otrava PE CARE LE DAI SA BEA SA POTI SATI FACI TU SPATII IN CENTRUL SATULUI SI IN CURTILE SCOLILOR SI PE UNDE AI MAI PUTUT SA PACALESTI CATE UN BETIV. daca ne luam dupa corectitudine si respectarea legilor tu esti ultimul din sat care ar trebui sa vorbeasca. si mai zice lumea ca ai pe drAcul in tine .procurorii si judecatorii au fost blanzi cu tine dar si cand te vor prinde si cred ca stau la cotitura sa te prinda dupa cum zici de ei, te vor ascunde acolo unde sa te caiesti cu adevarat nu o sa mai ei impartasanie cu pumnul pozand credincios adevarat cand tu esti un diavol bolnav de scizofrenie.
Domnule „consatean”, te sfatuiesc si pe dumneata sa iti faci un control la cap! cata minte poti sa ai ca sa afirmi o asemenea aberatie precum „poate mai prinzi o criza la inaltime,cazi si se bucura nevasta”? Si ai curaj sa afirmi de Eugen ca e diavol!