* Intervențiile vor viza în special structura de rezistență a clădirii * Ultima reabilitare a avut loc între anii 1992-1994
Casa Memorială „Calistrat Hogaș“ are toate șansele să fie reabilitată, intervențiile vizând atât interiorul, cât și exteriorul clădirii. Inițiativa este parte a unui proiect de reabilitare și modernizare, din fonduri europene, care vizează și Muzeul de Istorie din Piatra Neamț, Muzeul de Istorie din Bicaz și Casa Memorială „Ion Creangă“ din Humulești. Zilele trecute, proiectul a obținut votul consilierilor județeni, urmând să fie înaintat spre finanțare.
„S-a făcut un proiect prin care s-a solicitat o sumă pentru reabilitarea muzeului, proiectul fiind momentan în studiu și urmând să fie aprobat în perioada următoare. Reabilitarea va fi totală, urmărindu-se în special consolidarea structurii de rezistență a clădirii. Din nefericire, în fiecare încăpere există pereți crăpați, fisurile adâncindu-se mult în ultimii ani. De asemenea, sperăm că se va rezolva și problema infiltrațiilor, datorate diferenței de nivel dintre stradă și terenul pe care se află muzeul, prin realizarea unui sistem de drenaj. Proiectul mai prevede construirea unei grădini de vară, în curtea muzeului, în zona clădirii anexe, spațiu ce va fi destinat activităților cultural-artistice“, ne-a spus muzeograful David Alexandru.
Anul 2017 ar putea fi declarat „Anul Calistrat Hogaș“
Anul viitor, cu ocazia centenarului morții lui Calistrat Hogaș, precum și împlinirii a 170 de ani de la nașterea îndrăgitului prozator, poetul și muzeograful David Alexandru își propune să organizeze o serie de activități de popularizare a vieții și activității lui Hogaș, în special în rândul elevilor. „Ne dorim ca anul viitor să fie declarat «Anul Calistrat Hogaș», generic sub care vom organiza diferite activități, cu parteneriatul școlilor din localitate, de popularizare a vieții și scrierilor lui Hogaș. Vrem să implicăm și liceele la care Hogaș a predat sau care se leagă de numele său: Colegiul Național «Petru Rareș», Colegiul Național «Roman Vodă» și Colegiul Național «Calistrat Hogaș»“, a adăugat David Alexandru.
Construită în 1885, casa-muzeu este o parte dintr-o gospodărie care mai cuprindea alte două locuințe și o anexă, acestea din urmă constituind zestrea soției lui Calistrat Hogaș, completată cu o livadă foarte bine îngrijită. Având un stil arhitectural deosebit, casa, care a fost construită în anul 1885, este înscrisă pe lista monumentelor de arhitectură din Patrimoniul Cultural Național. Clădirea muzeului a suferit două perioade de restaurări și consolidări, între anii 1967-1969 și 1992-1994, dar, de fiecare dată, s-a păstrat structura inițială.
Expoziția permanentă a casei memoriale cuprinde documente de familie, manuscrise, mobila originală și obiecte personale ale scriitorului. După moartea lui Hogaș, în această casă au locuit soția și fiicele sale, iar în anul 1939 s-a organizat aici primul muzeu particular într-o singură încăpere. Abia în anul 1969 se deschide instituția muzeală memorială de stat, în tot spațiul locuibil, folosindu-se obiectele achiziționate de la familie.
99 de ani de la moartea lui Calistrat Hogaș
Pe data de 28 august, se împlinesc 99 de ani de la moartea scriitorului Calistrat Hogaș, unul dintre cei mai înzestrați cântăreți ai frumuseților naturii din zona Neamțului.
Calistrat Hogaș s-a născut la Tecuci, la 19 aprilie 1847, în familia preotului Gheorghe Dimitriu. A fost înscris la școala publică, sub patronimicul Hogáș, din inițiativa învățătorului, aceasta fiind porecla bunicului dinspre tată. În perioada 1860-1869, a urmat Academia Mihăileană, iar după absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de filozofie și litere din Iași. După absolvire, în 1869, este numit profesor pe partea umanistă la gimnaziul comunal din Piatra Neamț, respectiv actualul Colegiu „Petru Rareș“, și, la foarte scurt timp, director. În 1891, Hogaș se stabilește la Roman, locuind într-o vilă aflată în apropierea Liceului „Roman-Vodă“. În 1899, întreaga familie, cu excepția fiului Aetiu, care studia la București, s-a mutat la Iași, la „Liceul Internat“.
În 1900 este numit subdirector al „Liceului Internat“, iar în 1905 director. În perioada 1907-1912, Hogaș publică în „Viața românească“ ciclul „În munții Neamțului – alte note de călătorie“.
În 1912 apare volumul „Pe drumuri de munte“, însă, din cauza numeroaselor greșeli de tipar, tot tirajul este dat la topit. Profesorul Calistrat Hogaș iese la pensie, dar continuă să predea până la 40 de ore pe săptămână. În 1914 apare cea de-a doua ediție a volumului „Pe drumuri de munte“ care este, la rândul său, mistuită de un incendiu.
La 28 august 1917, Calistrat Hogaș se stinge din viață la Roman, în mijlocul nepoților pe care i-i dăruise fiica cea mare, Cleopatra Silberg. La împlinirea a 42 de zile, la 8 octombrie, este reînhumat la Piatra Neamț.
Abia în 1921 apare prima ediție pentru public a cărții „Pe drumuri de munte“, în două volume, cel de-al doilea, „În Munții Neamțului“, fiind prefațat de Mihail Sadoveanu.
În 1922, lui Calistrat Hogaș i se conferă postum cel dintâi premiu inițiat de Societatea Scriitorilor Români, în baza raportului alcătuit de Liviu Rebreanu.
Irina NASTASIU