Polițiștii au confiscat aproximativ 40 metri pătrați de lemn transportat ilegal, în ziua de 28 iunie 2017. IPJ Neamț informează că, în ziua cu pricina, sub coordonarea șefului Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț a fost organizată o acțiune pe linia prevenirii si combaterii activităților ilegale în domeniul circulației materialului lemnos. În cadrul acestei acțiuni, în jurul orei 14.00, un echipaj de poliție a oprit în trafic, pe str. Dimitrie Leonida, un autotren, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că pentru cantitatea de aprox. 40 mp de cherestea rășinoase, conducătorul auto nu deținea documentele legale de transport. „Conducătorul auto, un bărbat de 29 de ani, din Bicaz Chei, a fost sancționat contravențional cu amendă de 10.000 lei, conform Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat. De asemenea, polițiștii au dispus indisponibilizarea autotrenului, folosit la săvârșirea contravenției de transport ilegal de material lemnos“, a precizat inspector Elena Bulgărea, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Neamț.
Geanina NICORESCU