Primarul municipiului Roman, Lucian Ovidiu Micu, a declarat că nu înţelege de ce vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu a “mânjit” numele lui şi al oraşului, acuzându-l că a plătit oamenii să vină la protestul din Capitală, informează protv.ro. “De-a lungul anilor, am fost martor la multe episoade în care adevărul a fost acoperit de minciuni şi îmi pare rău să observ că mai există politicieni care chiar nu mai au niciun scrupul. De dimineaţă, un cetăţean mi-a spus că fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Teodorescu, cunoscută ca ministrul Abramburica, şi-a permis să mă acuze public, fără nicio dovadă, că am plătit persoane să protesteze la Bucureşti împotriva Legilor Justiţiei. Nu înţeleg cum această femeie şi-a permis să mânjească numele meu şi al oraşului nostru cu astfel de minciuni sfruntate”, a scris primarul din Roman pe contul său de Facebook. Micu mai afirmă că dreptul de a protesta este al oamenilor, iar oamenii din Roman care au protestat la Bucureşti au făcut-o din cauza faptului că “în politică mai există personaje mizerabile”. “Dreptul de a protesta este al oamenilor. La Roman nu a protestat nimeni sâmbătă seară, dar dacă au fost romaşcani care s-au dus la Bucureşti pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de guvernarea PSD – nu a fost nici datorită mie, ci din cauză că în politică mai există personaje mizerabile”, a mai spus acesta. El le mai transmite locuitorilor din Roman să nu plece capul în faţa celor care îi jignesc şi speră ca Justiţia să lămurească adevărul.