Premieră în câmpul muncii: 6 posturi de ucenic la Piatra Neamț

10/06/2018

*În orașul de sub poalele Pietricicăi se găsesc 409 posturi vacante
În această perioadă, o firmă din Piatra Neamț pune la dispoziția doritorilor 6 posturi ca ucenic. Este un lucru de lăudat și demn de urmat, în contextul crizei actuale de lucrători, care se manifestă mai abitir de la o zi la alta. Ar fi bine ca parlamentarii să propună niște legi clare, care să vină în sprijinul angajatorilor, precum și a ucenicilor. Nu cu mult timp în urmă un administrator de la un service auto din Piatra Neamț se plângea de lipsa de personal și făcea referiri la faptul că pentru a încadra un ucenic legea îi cere să aibă calificare în domeniu. Din păcate, în județ școlile de profil sau tot închis, iar la centrele de formare profesională nu prea se fac cursuri în meseria de mecanic auto. “Păi mie nu-mi convine să angajez un tânăr care nu știe meserie și să fiu obligat ca în perioada de probă să-i achit o leafă la fel ca și a unui lucrător cu experiență. Nu este corect! Ar fi bine ca legea să ne permită să încadrăm tineri și să-i formă profesional, dar să le achităm doar jumătate din leafa unui calificat, fiindcă până să-l formăm profesional, ne costă bani”, ne-a spus un șef al unui cunoscut atelier auto din Piatra Neamț.
Trecând de la acest aspect, în aceste zile, pe lista cu locuri de muncă intermediată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț sunt trecute 870 de joburi, din care aproximativ jumătate erau pentru pietreni. În industrie, șomerii pot ocupa aceste slujbe:agent comercal, ambalator, agent contractări-achiziții, ambalator, analist programator, asistent manager, confecționer, consilier juridic, cofetar, brutar, contabil, croitor, electromecanic auto, femeie de serviciu, finisor mobilă, frezor universal, inginer producție, mecanic utilaje, muncitor necalificat, operator mase plastice, patiser, referent financiar, șofer autocamion, șofer automacaragiu, stivuitorist, strungar unversal, sudor și vânzător.
În construcții, agricultură și silvicultură, AJOFM oferă aceste posturi:consilier economic, dulgher, electrician în construcții, faianțar, fierar betonist, inginer construcții, inginer electrotehnică, inginer mecanic, inspector securitatea și sănătatea muncii, instalator, lăcătuș mecanic, maistru construcții, maistru electrician, manager calitate, muncitor necalificat, șofer autocamion, șofer de microbuz, sudor și zidar.
În comerț și servicii, firmele pietrene dispun de următoarele ocupații:agent de intervenție, agent vânzări, ajutor bucătar, barman, brancardier, bucătar, consilier economic, controlor bilete, director vânzări și dispecer.
V. ANDRIEȘ

Lasa un comentariu