Practicare sportului la vârste fragede

10/01/2017

*Dr. Miron Itzhak, psiholog clinician principal cu drept de supervizare

Putem defini sportul ca activitatea fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic sau un complex de exerciții fizice și de jocuri practicate în mod metodic, presupune respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărind obținerea de performanțe, de dezvoltare a corpului și de educare a voinței, curajului, inițiativei și disciplinei. Sportul finisează abilitățile motrice cu care ne-am născut. Un copil începe să facă sport de la o vârstă fragedă, atunci când încearcă să meargă sau merge „de-a bușilea“, își dezvoltă aptitudinile pentru apucare și își perfecționează echilibrul.

În anii ’80, copii erau îndrumați să practice un sport de la vârsta de 6 ani sau 6 ani și jumătate, însă astăzi vârsta a scăzut și putem să ne îndrumăm copilul către un sport la vârsta de 4 ani sau 4 ani și jumătate.

Mai dificil este să aflam ce sport i se potrivește, însă aici putem sa observam ce calități are copilul. Personal, recomand ca la vârsta aceasta copilul să fie îndrumat către un sport individual (înot, atletism, tenis), astfel încât copilul să învețe lucruri elementare despre disciplină, ca de exemplu să își aștepte rândul sau să nu facă glume proaste unui alt copil.

Prin sport, copilul poate să își dezvolte organismul sănătos și armonios. De exemplu, înotul ajută la corectarea poziției spatelui și definește și antrenează toți mușchii. Mai mult, înotul ajută copiii bolnavi de astm. Totuși, vârsta de 4 ani este prea mică pentru ca un copil să înțeleagă regulile unui sport de echipă sau ale unui sport cu un regulament complex, dar poate lua lecții de bază pentru acel sport. De exemplu, un copil de 4 ani și jumătate poate învăța cum se ține o rachetă de tenis în mod corect și poate începe unele exerciții cu mingea. Fetițele pot opta pentru lecții de balet sau de gimnastică.

După vârsta de 8 ani, copilul poate practica fie sport individual, fie de echipa: atletism, înot, judo, karate, tenis, fotbal, baschet, handbal, volei. După această vârstă, va înțelege mai bine regulile jocului și regulile lucrului în echipă. Va accepta mai ușor autoritatea și va fi dornic de „a aparține“ unui grup. Atenția se poate concentra peste 50 de minute, crește capacitatea de efort fizic susținut, rezistența, motivația capătă valențe noi, voința se consolidează și ea. Cu condiția ca sportul să fie agreat de copil și nu ales de către familie.

Depinde de fiecare sport în parte. Nu sunt excluse vârstele fragede, exemplul tipic fiind bebelușii care înoată. În acest caz, nu putem vorbi de practicarea unei activități în adevăratul sens al cuvântului, întrucât motricitatea și capacitățile de coordonare și de sincronizare ale copilului nu sunt formate.

În cazul copiilor care nu au împlinit încă 5 ani vorbim de o acomodare cu o anumită activitate (aleasă de părinți), de învățare a stăpânirii corpului (prin intermediul dansului, de exemplu) sau de socializarea cu copiii de aceeași vârstă. Pe lângă învățarea mișcărilor propriu-zise, cel mic se va simți bine, își va consuma energia, va învăța să aibă încredere în el și să comunice cu ceilalți copii.

La vârsta de 6-7 ani, capacitățile fizice ale copilului îi permit să practice cu adevărat sportul. Între 7 și 13 ani, capacitatea de învățare a copilului este excelentă: memoria îi va funcționa foarte bine, va avea suplețe, precizie, simțul echilibrului. Toate acestea duc la progrese.

În jurul vârstei de 9-10 ani, copilul manifestă mare interes pentru rezultatul eforturilor depuse. La această vârstă, el descoperă modul în care sportul îi evidențiază calitățile. Aceasta este, totodată, o perioadă de canalizare a emoțiilor: dominare, opoziție, agresivitate. Abia după împlinirea vârstei de 11 ani, copilul are capacitatea de a-și stabili obiective de atins în viitor.

La adolescență, procesul maturizării se accelerează, instaurându-se echilibrul psihic, evidențiindu-se personalitatea, felul în care interacționează cu colegii lui. Adolescentul este capabil de efort fizic susținut, motiv pentru care aceasta este vârsta ideală pentru performanță în unele sporturi (de exemplu, gimnastica).

Dacă un părinte sau ambii părinți au practicat sau au simpatizat un anumit sport, atunci ei sunt tentați să își îndrume copilul către acel sport. Trebuie avut în vedere că acesta este un comportament de imitare, iar copilul ar putea reacționa negativ din cauza faptului că sportul respectiv nu ar fi pe placul lui. De altfel, trebuie avut grijă și la vârsta la care este îndrumat copilul să practice sportul respectiv, deoarece anumite sporturi solicită un efort mai mare din punct de vedere fizic și psihic sau sunt mai greu de înțeles, iar altele, practicate de la o vârstă fragedă, pot afecta dezvoltarea corectă a organismului. Schiul este un exemplu, deoarece necesită o structură osoasă și musculară mai puternică și există pericolul, ca și în cazul rolelor, ca picioarele să se malformeze.

Pe parcursul lecțiilor sau al antrenamentelor vă recomand să priviți copilul, să îl încurajați pozitiv și să nu îl certați dacă a greșit. Există cazuri în care copilul practică un anumit sport doar de dragul părinților sau în speranța că va fi iubit mai mult. Este greșit! Trebuie avute în vedere înclinațiile copilului și nu pasiunile părinților.

Cu respect,

Dr. Miron Itzhak
Director Institut Miron, Cabinet de Psihologie
Str. Mihai Eminescu, Nr.3, Bl. D4, Sc.B, Ap.37, Piatra Neamț
Tel.0233-236146;0724-2252147, 0747627971; E-mail: miron@ambra.ro
Site: www.psiholog-dr-miron-itzhak. ro