Posturi libere pentru asistenţi medicali şi infirmiere

26/05/2014

ASISTENTI SI INFIRMIERE

Veşti bune pentru cadrele sanitare din Neamţ. În această perioadă, pe lista cu joburi ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ au apărut zeci de slujbe vacante pentru lucrătorii din medicină. Astfel, la Piatra Neamţ se găsesc nu mai puţin de 21 de posturi pentru asistenţi medicali generalişti şi alte 22 pentru infirmiere. Tot acum, mai sunt libere câte două locuri de statistician medical şi registrator medical, plus câte una de brancardier şi kinetoterapeut.

În rest, din cele 150 de slujbe vacante la Piatra Neamţ, mai sunt disponibile 10 pentru agenţi de vânzări, 9 pentru croitori, 6 pentru casieri, 7 pentru spălătoreasă lenjerie, şi câte 5 pentru operator la prelucrarea maselor plastice şi agent de securitate. Tot pentru locuitorii oraşului de sub poalele Pietricicăi, angajatorii oferă aceste ocupaţii:agent comercial, ambalator manual, barman, brutar, bucătar, dulgher, electrician de întreţinere şi reparaţii, electromecanic, frezor universal, inginer producţie, electrician în construcţii, lăcătuş mecanic, mecanic utilaj, psiholog şi tehnician veterinar.

Pentru romaşcani, firmele oferă multe joburi în confecţii şi construcţii. În primul caz, sunt disponibile 36 de locuri de muncă în meseria de confecţioner, prelucrător în industria textilă, alte 5 pentru operatori confecţioneri industriali îmbrăcăminte din ţesături, şi încă 14 pentru muncitori necalificaţi în industria confecţiilor. Pe şantiere, e de muncă în ocupaţia de electrician constructor montator aparataj şi cabluri de joasă tensiune, respectiv 19 posturi. Mai e de lucru pentru barmani, bucătari, lucrători comerciali, manipulanţi mărfuri, mecanici auto, tâmplari universali, vânzători şi şoferi.

V. ANDRIEŞ