*În 4 situații au fost retrase certificatele de înmatriculare
În seara de 7 noiembrie 2016, un taximetrist a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că făcea o cursă cu aparatul oprit. Nici lampa nu semnaliza faptul că avea clientă, deși legislația impune acest lucru. „Un echipaj de poliție rutieră a depistat un conducător al unui autoturism în regim de taximetrie, în timp ce acesta efectua un transport public de persoane, fără a avea aparatul de taxat și lampa taxi în funcțiune pentru poziția de operare «Ocupat», deși în autoturism se afla o clientă. Abaterea a fost înregistrată video, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform Legii nr.38/2003, cu amendă de 1.000 de lei“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Cazul taximetristului este doar unul din cele constatate în cursul acțiunii de control derulate luni, 7 noiembrie, în municipiul Piatra Neamț, în cadrul unei activități coordonate de Direcția Rutieră a Poliției Române. Echipajele de polițiști nemțeni din cadrul structurilor de poliție rutieră au acționat împreună cu inspectori din cadrul Regiei Autonome Registrul Auto Român Neamț, în scopul prevenirii accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehiculele de taximetrie, pentru sancționarea nerespectării normelor rutiere de către conducătorii auto, și pentru constatarea defecțiunilor tehnice. Este a treia acțiune amplă din ultima perioadă și se dorește impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, prin depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie precum și sancționarea celor care deși sunt autorizați, nu respectă regulile de tarifare și calitatea serviciilor.
În cadrul controlului, au fost oprite 45 de autovehicule și aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, dintre care 23 privind nerespectarea normelor rutiere conform OUG nr.195/2002, iar 5 amenzi au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor de taximetrie pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere.
Ca măsuri complementare sancțiunilor principale, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.
Cristina IORDACHE