PNL-ul judeţean, formula actuală de lucru

11/03/2018

Lista membrilor care se vor ocupa de reorganizarea de la Piatra Neamţ
Din tabăra neutră, consiliera locală Luminiţa Moscalu declară pe facebook: „Preşedintele meu, Mugur Cozmanciuc”

Noua formulă de conducere a PNL Neamţ a fost confirmată de preşedintele organizaţiei, Mugur Cozmanciuc, după ce, la vârful organizaţiei au fost făcute mai multe schimbări.
„Vă transmit o serie de decizii care au fost luate în Biroul Politic Județean al PNL Neamț. Au fost decizii luate pentru cooptarea și numirea în funcția de prim – vicepreședinte pentru domnul Mihai Stoica și pentru domnul George Lazăr. O altă decizie care a fost luată în cadrul Biroului Județean în ultima perioadă, nu într-o singură ședință ci într-o etapă de ședințe, a fost completarea secretariatului coordonator și au fost numiți patru secretari coordonatori adjuncți în persoanele domnului Daniel Vasiliu, domnului Cezar Sava – viceprimar la Trifești, domnului Dan Lupu – primar Trifești și domnul Radu Secuiu președintele Organizației de Tineret Neamț. De asemenea, au fost numiți coordonatorii comisiilor de specialitate”, a spus Cozmanciuc.
Liberalii au desemnat o comisie provizorie, în urma dizolcării biroului politic de la Piatra Neamţ.
Potrivit unui comunicat de presă, componența Comitetului desemnat de BPJ PNL Neamț să se ocupe de decizia cu privire la dizolvarea BPL PNL Piatra Neamț, este următoarea:
1. Constantin TEODORESCU
2. Iulian SUCALĂ
3. George LAZĂR
4. Radu SECUIU
5. Gabriela BANU
6. Daniel VASILIU
7. Dragoș CHITIC
8. Cristian TAPALAGĂ
9. Maricica RADU
10. Marius NECHITA
11. Cornel AGĂLEANU

Se aştepată ca după Consiliul Naţional PNL comitetul să se întrunească şi să desemneze un preşedinte interimar.
Fără a intra în conflictul deschis născut înainte şi după dizolvarea Biroului Politic PNL Piatra Neamţ, în care primarul şi câţiva consilieri locali şi-au pierdut funcţiile politice, profesoara Luminiţa Moscalu, un factor de echilibru în PNL – dacă ar fi aici să numim aici nuai prestaţia intelectuală şi ar fi de ajuns – a postat pe facebook: „Președintele meu, Mugur Cozmanciuc!
Dl deputat este un om onest și serios, ales în mod democratic, în aprilie 2017, președinte al PNL Neamț. Referitor la toate discuțiile din spațiul public, nu știu neapărat ce fac ceilalți, dar eu după alegerile locale, din iunie 2016, nu mi-am schimbat job-ul, nici caracterul, nici atitudinea. Sunt aceeași profesoară, la aceeași școală, care se străduiește să ofere tinerilor, prin proiecte europene, o altă perspectivă. Sunt consilier local și în tot acest răstimp, nu m-am gândit niciodată să fac afaceri din bani publici, ori privați.
Pentru că niciodată nu am fost adepta soluțiilor radicale, cred că dacă cineva a greșit, decizia nu poate fi decât punctuală și în niciun caz colectivă.
Prin dialog și echilibru, printr-o comunicare corectă, prin proiecte pentru cetățeni, PNL este alternativa, în raport cu ceea ce se întâmplă astăzi în România. Încrederea celorlalți este cel mai important capital, care trebuie recâștigat!”
Mariana OLTEAN TUDOSE

Lasa un comentariu