Echipa liberală a dus o campanie deschisă , dominată de fair-play. PNL a fost singurul partid politic care a venit în faţa alegătorilor cu un proiect concret Neamţ 2020, un proiect construit pentru a rezolva problemele punctuale cu care se confruntă judeţul, un program de dezvoltare integrată prin care Neamţul poate devein un pol de dezvoltare economică pentru întreaga regiune.
“Suntem la finalul unei campanii electorale pe care noi, liberalii, ne-am propus și am reușit să o ducem în spirit de fair-play, o campanie constructivă, cu o viziune clară privind dezvoltarea municipiului Piatra Neamț și a județului Neamț. Nu ne-am irosit energiile și imaginația pentru a gândi planuri diabolice împotriva contracandidaților. Din păcate, deschiderea noastră spre construcție nu a fost înțeleasă de toți competitorii. Nu de puține ori ne-am confruntat, mai ales în orașul Piatra Neamț, cu atacuri murdare, venite din partea unora care nu au avut nici prea multe proiecte, nici prea multe idei și a căror singură preocupare a fost să îngroape în noroi viziunea candidaților liberali. Sunt convins că pietrenii, dar și locuitorii din majoritatea localităților județului nu agrează un astfel de comportament și îmi exprim speranța că vor fi sancționați duminică toți cei care au venit cu baliverne, care și-au pierdut timpul cu filmulețe postate pe facebook” a declarat senatorul Eugen Ţapu-Nazare.
Primul efect pozitiv pe care noua lege elctorală trebuia să-l producă era acela că toți competitorii ar fi trebuit să se înfrunte într-o bătălie pe proiecte pe care să le propună comunităților.
“Fără mită electorală, doar cu programe, PSD e palid și pierdut. Nu-și găsește drumul. Se termină campania și candidații lor încă își caută mesajele. Cu toată sinceritatea, cred că PNL, candidații liberali, au fost cei mai bine pregătiți pentru această campanie. A existat un proiect de guvernare locală pentru județul Neamț, Neamț 2020, gândit de Mugur Cozmanciuc și de candidații la Consiliul Județean Neamț. A existat un program de Guvernare locală pentru Piatra Neamț, şi Roman gândit de Dragoș Chitic şi Laurenţiu Leoreanu împreună cu echipa de candidați la Consilii Locale ale celor două municipii. Programe articulate, coerente, care dau o dimensiune, un sens de dezvoltare, o strategie. Contracandidații noștri, în marea lor majoritate, au atins tangențial sau deloc problemele serioase. Din păcate, mulți nu au înțeles că oamenii, indiferent că sunt de la Gâdinți, de la Tașca sau de la Piatra Neamţ, așteaptă soluții concrete, vor să vadă că lucrurile se întâmplă și că nevoile lor și ale familiilor lor încep să fie luate în seamă de politicieni” a adăugat senatorul Eugen Ţapu-Nazare.
Programul concret prezentat de liberali , dar şi seriozitatea de care au dat dovadă în campania electorală şi în afara ei sunt principalele argument care fac din PNL câştigătorul alegerilor din 5 iunie.
“Partidul Naţional Liberal are, duminică, prima șansă, atât în municipiul Piatra Neamț, cât și în județul Neamț. Cred că nemțenii vor sancționa derapajele. Îmi place să cred că mulți vor înțelege că bătălia se dă între PNL și PSD, adică între dezvoltare și corupție, și nu-și vor irosi voturile pe partide sau candidați fără șanse de a intra în consiliile locale sau de a ajunge la primărie. Orice vot acordat unor candidați și partide fără șanse înseamnă, de fapt, un vot acordat PSD, care s-a opus organizării alegerilor în două tururi, tocmai din aceste considerente. În județul Neamț, PNL va câștiga alegerile, dar este nevoie ca oamenii să iasă din casă pe 5 iunie și să voteze. Este nevoie de fiecare vot, de fiecare demonstrație de simpatie și de dorința de schimbare” a încheiat adăugat senatorul Eugen Ţapu-Nazare.
Şi în Piatra Neamț, PNL a dus o campanie curată, civilizată ,fără atacuri, constructivă , iar primaru Dragoş Chitic a propus pietrenilor o echipă și un proiect.
„ Am crezut și chiar am sperat că toți contracandidații sau măcar principalii contracandidați vor proceda la fel şi vor duce o campanie corectă, dar din păcate pentru ei şi chiar pentru electorat nu a fost aşa. Mi-ar fi plăcut sincer să vad la contracandidaţii mei proiecte realiste pentru pietreni despre dezvoltarea locală, de exemplu, în termeni civilizați, fiecare să vină cu propria perspectivă, cu propriul punct de vedere, iar oamenii să aleagă abordările, proiectele, căile de rezolvare a problemelor, în primul rând. Așa ar trebui să funcționeze o campanie electorală, iar prevederile legislative actuale care interzic cadourile de tot felul milioane de metri pătrați de mashuri, bannere sunt binevenite. O campanie electorală este o competiție a ideilor, a proiectelor. Suntem încă departe de o astfel de abordare, din păcate, și probabil de aceea alegătorii nu mai au încredere în clasa politică, în general. Am vazut cu toţii atât la PSD cât ţi la ALDE cum continuă să genereze scandal , sa minta , sa denigreze persoane si sa dezinformeze. Chiar am sperat să văd, la contracandidații mei, idei și proiecte benefice pentru nemțeni. Sunt un om care nu are pretenția că le știe pe toate și vă spun sincer că dacă măcar o singură idee, indiferent din partea oricărui contracandidat ar fi bună pentru oraș, eu, în calitate de primar, nu aș ezita să o pun în practică” a declarat primarul Dragoş Chitic.
Mai mult decât atât , primarul Dragoş Chitic a prezentat noutăţile cu care vine proiectul Neamţ 2020 şi echipa liberală.
„ Pot afirma ca pietrenii au avut un singur proiect, Piatra Neamț 2020., un proiect care vizează atât funcționarea de zi cu zi a orașului, cât și o strategie de dezvoltare locală, pe termen scurt și mediu. Tot ca o noutate, am propus o echipă nouă de consilieri locali, selectați pe criterii de integritate și profesionalism. Vă reamintesc că, din 29 de candidați pentru Consiliul Local, doar trei au mai deținut mandate de consilieri. Eu cred că acest lucru demonstrează că PNL Piatra Neamț a înțeles mesajul străzii, al societății civile, și a venit cu o echipă de profesioniști, de oameni respectați în domeniile lor de activitate, dar și de oameni dispuși să se implice în viața comunității. Eu şi echipa mea am avut zeci de întâlniri cu oamenii din oraş , i-am ascultat, le-am notat problemele şi am trecut la rezolvarea lor. O noutate este și faptul că fiecare consilier liberal va răspunde în mod explicit de câte un cartier, de care se va ocupa și după alegeri, pentru a identifica problematica locală și pentru a urmări mai îndeaproape rezolvarea problemelor mici, dar care îi afectează pe oameni. În plus, fiecare consilier și-a asumat unul sau mai multe proiecte generale sau specifice cartierului de care răspunde și suntem singurii care am pus la dispoziția alegătorilor numerele de telefon ale candidațiilor la Consiliu Local. PNL caută și oferă soluții indiferent de greutăți. PNL nu majorează taxele și impozitele locale și propune surse de finanțare alternative: fondurile europene și cele guvernamentale, vă reamintesc că avem pregătite 14 proiecte cu finanțare europeană cu o valoare totală de circa 90 de milioane de euro. Înseamnă bani care vor intra în Piatra Neamț, înseamnă locuri de muncă, dezvoltare, mai multe resurse la bugetul local. Sunt convins ca duminică pietrenii vor demonstra că au înțeles și au apreciat mesajul echipei liberale, dorința noastră de a continua dezvoltarea orașului și îi vor sancționa pe toți cei care s-au irosit în mesaje negative, în campanii sterile, fără conținut și care demonstrează că nu le pasă, de fapt, de locuitorii orașului. Sper ca duminică tinerii să iasă din case și să voteze, pentru viitorul acestui oraș, un viitor căruia noi chiar vrem să-i dăm un sens” a încheiat primarul Dragoş Chitic