Vine ploaia. Vin inundația și prăpădul! Se rostogolesc puhoaiele și mătură din calea lor oameni, animale, averi. Năruiesc destine. Ei, dacă aveam aici dig sau canal de fugă, spun, deopotrivă, și oamenii care privesc spre cer făcându-și cruce și specialiștii de la Apele Române, ISU, Prefecturi etc.
Păi, de ce nu avem sau de ce a început lucrarea și nu e gata (a se vedea cazul canalului de fugă de la Slobozia Roznov)? Sau de ce la astfel de nenorociri se cârpește cu zel hei-rup-ist câte o tentativă de dig de avarie și apoi, când trece valul, nimeni nu mai face nimic pe ideea de prevenire?
Acum câțiva ani, asistam cum pe Siret se lucra la un astfel de dig. Utilaje înnămolite, sute de civili şi militari care lucrau biciuiţi de ploaia rece, eficienţă la sfert. Pentru că e una să lucrezi la o construcţie pe vreme bună şi e altceva să faci ceva sub imperiul timpului şi a vremii proaste. Mă întreba atunci un săteam de pe la Tămăşeni de ce nu fac autorităţile astfel de diguri nu când vine puhoiul ci înainte de nenorocire. Întrebarea era retorică, răspunsul e evident – onor autoritățile își aduc aminte de alegători doar când puhoiul lovește, altfel, banii ăia mulți-puțini de la buget sunt dirijați spre panseluțe sau spre autostrăzi care costă de șapte ori cât în alte țări și se termină de construit de șapte ori mai târziu ca în alte locuri.
Din când în când însă, autoritățile centrale – că acolo e cheia și lăcata – mai dau câte un ban în teritoriu și pentru astfel de probleme. Ani de zile, Apele Române dirijau majoritatea fondurilor pentru lucrări de îndiguire și prevenire spre Ardeal sau spre Oltenia. Că de acolo cam erau șefii. Acum vreo 5-6 ani, s-a îndurat un director de la regia asta să semneze un contract de vreo 10 milioane euro pentru finanțarea canalului de fugă Cracău / Slobozia / Roznov, lucrare care ar scăpa oamenii din satul respectiv de inundațiile istorice. Bun! Au început exproprierile, a început lucrarea. Bun-bun! După vreun sfert de lucrarea, constructorii au spus stop joc! Li se decontase vreun milioan și ceva de euro și ei lucraseră de dublul valorii. Și nu mai puteau finanța din buzunarul lor asemenea investiție a statului. A urmat partea de lobby, demnitari locali cerșind pe la ușile șmecherilor din București, rugăminți, ploconeli, de parcă cineva ducea ceva acasă la el și nu ar fi fost vorba de un proiect verificat și aprobat.
S-a mai dat drumul la niște bani pentru acoperirea datoriilor, a mai lucrat firma, a mai primit ceva și iar s-au oprit utilajele. Iar datorii neachitate, iar rugăminți la Înalta Poartă Apele Române / Ministerul Finanțelor / Guvern.
Adică o clară bătaie de joc. Nu mai știu exact cifrele. Cred că din lucrarea s-a decontat 80 (poate 90) la sută. Altfel spus, statul român a cheltuit 8-9 milioane de euro dar lucrarea nu este funcțională pentru că un idiot de la București nu mai aprobă 1-2 milioane de euro. Finalul? Vineri noaptea, la marginea Sloboziei, oameni de la ISU, Apele Române, Prefectură, Primărie, firme private etc cârpeau o soluție pentru ca valurile Cracăului să nu înece iarăși satul. Exact ca la povestea cu digurile de protecție realizate artizanal doar când vine puhoiul.
Concluzia? Cea spusă acum câțiva ani de bătrânul de la Tămășeni: „Un bun general se pregătește de război pe timp de pace. Un dig e ca o armată – investește cu cap în timp de pace și te va servi pe timp de război!”. Războaie cu inundațiile tot avem. Ne lipsesc însă, mai ales la București, generalii.
Daniel Vinca