Nivelul plăților la buget, după primele patru luni ale anului, depășește 344 milioane lei, informează purtătorul de cuvânt al Administrației Finanțelor Publice Neamț.
Încasările înregistrate la bugetul public al județului se cifrează, la finele lunii aprilie, la valoarea de 344,22 milioane lei, ceea ce înseamnă o medie de 86 milioane lei pe lună, similar aceleiași perioade a anului trecut. „În contul bugetului de stat s-au încasat 151,60 milioane lei, la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au înregistrat plăți în valoare de 125,20 milioane lei, la bugetul asigurărilor sociale de sănătate s-au încasat 62,48 milioane lei, iar la bugetul de șomaj încasările cumulează 4,94 milioane lei“, a precizat Cristina Ionescu (foto), purtătorul de cuvânt al AFP Neamț.
În aceeași perioadă, restanțele pentru care au fost emise somații de către compartimentul executări silite au fost în sumă de 164,19 milioane lei. Imediat după primirea notificărilor executorii, firmele care aveau restanțe au făcut plăți de 16,53 milioane lei. Pentru alți debitori, Fiscul a instituit popriri bancare pe un volum de datorii de 41 milioane lei, din care s-au recuperat 11,68 milioane lei, iar din popririle la terți, din debitele de 15,1 milioane lei s-au încasat 1,45 milioane lei.
În cazurile unde nu s-a recuperat nimic prin aceste măsuri, Fiscul a instituit sechestre pe bunurile mobile și imobile ale firmelor cu datorii (bunuri mobile în valoare de 1,05 milioane lei și bunuri mobile în valoare de 3,12 milioane lei). După licitații, au fost vândute bunuri imobile în sumă de 0,04 milioane lei. Dar, o parte din debitorii care au avut bunuri sigilate, au făcut plăți înainte ca Fiscul să le scoată la vânzare, ce însumează 2,12 milioane lei, mai precizează aceeași sursă. (C.I.)