*Mai hrănitor decât porumbul și grâul
Disprețuit și ponegrit, considerat bun doar pentru porci, știrul este, de fapt, foarte bogat în vitamine și minerale. În scrierile sanscrite, planta este menționată cu rangul de regină a nemuririi, aztecii o socoteau hrană a imortalității, iar grecii antici o denumeau „amaranthus“ – planta care nu moare.
Denumit și „boabele lui Dumnezeu“, știrul era la fel de prețios ca aurul. Popoarele precolumbiene, aztecii și incașii, au fost primii care au descoperit că știrul este cu mult mai hrănitor decât porumbul și grâul, cu un bogat conținut în substanțe nutritive, vitamine și minerale, un excelent energizant.
*Plantă de origine divină
Știrul nu era numai un produs alimentar de bază, ci și un remediu aproape miraculos, ameliorând durerile hemoroidale și tratând răceala, diareea, tulburările nervoase, diversele afecțiuni ale pielii. Cu sirop de știr erau hrăniți toți copiii nou-născuți, iar războinicii îl consumau pentru a dobândi energie și putere în campaniile lungi și dure. Cu proprietățile sale unice, știrul era socotit o plantă de origine divină, un dar oferit de zei oamenilor, fiind venerat și folosit ca element sacru în ritualurile religioase.
Treptat, planta a fost dată uitării. Abia în secolul al XX-lea, oamenii de știință au început să studieze atent proprietățile știrului, descoperind că planta are un conținut ridicat, dar echilibrat de proteine și este extrem de bogată în vitaminele A, K, complexul de B-uri, C, E, acid folic, aminoacizi și săruri minerale: calciu, fier, magneziu, potasiu, zinc, cupru.
*Culegere, conservare, efecte terapeutice
Toți cei care intenționează să testeze proprietățile curative atât de complexe și diverse ale știrului trebuie să cunoască „regulile“ de culegere, depozitare și preparare a ceaiurilor, tincturilor și soluțiilor. De la știr se consumă atât partea verde, tulpina și frunzele, cât și semințele. Frunzele, asemănătoare ca aspect, dar și ca gust cu spanacul, îl pot înlocui pe acesta cu succes. Se pot adăuga la ciorbe, tocănițe sau salate. Semințele sunt mai sănătoase consumate crude, însă se pot prăji.
Planta poate fi recoltată atunci când ajunge la o înălțime de 25-30 de centimetri, cel mai propice moment fiind în luna august. Frunzele, folosite ca ingredient alimentar, se culeg din partea cea mai de jos a tulpinii, pe întreg parcursul verii și până toamna târziu. Semințele sunt bune de cules atunci când se scutură ușor.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU