Pietreancă reținută pentru șantaj „amoros“ pe net

02/10/2015

Elena Bulgarea*Procurorii DIICOT Neamț au prins-o când primea 400 de lei de la rivală *Suspecta și prietena care a ajutat-o sunt sub control judiciar * Tinerele sunt cercetate pentru acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică și șantaj

 

O pietreancă în vârstă de 21 de ani a fost prinsă în flagrant delict de oamenii legii când primea 400 de lei de la o tânără pe care a șantajat-o. Aceasta din urmă a sesizat autoritățile și miercuri, 30 septembrie, a fost organizat flagrantul.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț sub coordonarea procurorului DIICOT, Biroul Teritorial Neamț au înconjurat-o pe suspectă imediat ce a luat banii și au condus-o la audieri. „În urma cercetărilor desfășurate de polițiști s-a stabilit că tânăra de 21 de ani, împreună cu o altă nemțeancă de 23 de ani, au accesat fără drept contul de socializare al persoanei vătămate, pe care au condiționat-o să le remită suma de bani pentru ca discuții și imagini intime de pe contul său de socializare să nu fie făcute publice“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

În urma audierilor, procurorul a decis ca ambele suspecte să fie plasate sub control judiciar. Tinerele sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică și șantaj.

Se pare că rivalitatea dintre cele două tinere se învârte în jurul unui bărbat. Cea care acum este cercetată a amenințat-o pe cealaltă, de 22 de ani, că ar putea publica anumite fotografii luate de pe contul ei de facebook, doar dacă nu cumva este dispusă să plătească pentru liniștea ei. Fata a acceptat „târgul“, dar și-a găsit liniștea apelând la oamenii legii, nicidecum făcându-și dreptate singură. Iar cea care spera să scape de rivală și prietena care a ajutat-o s-au ales cu un dosar penal.

Cristina Iordache