Convorbire cu primarul Neculai Nicorescu
Rep.: În acest an, la drum aţi plecat cu un buget local de invidiat. De altfel, chiar asta au şi făcut unii omologi ai dumnevoastră… La ce va fi folosit atâta „bănet”?
Neculai Nicorescu: Lumea spune că ar fi un buget local de invidiat. Dacă îl judecăm după necesităţile comunităţii, banii tot n-ajung. Nu trebuie scăpat din vedere un aspect: bugetul de acum este cu 800.000 lei mai mic faţă de cel din anul precedent. Banii i-am „aşezat” în aşa fel încât facem nişte investiţii mai de anvergură, nu doar dintre cele mai mici.
Rep.: Mici, dar necesare şi ele. Aţi realizat un sediu de primărie de toată frumuseţea! Dar, se vede, mai trebuie făcut câte ceva şi prin „ograda” ei…
N.N.: Mai trebuiesc multe şi în primărie, dar cu timpul le vom face şi pe astea. Musai trebuie să aranjăm şi „ograda” primăriei, chiar anul acesta. Trebuie făcut un gard ca lumea, avem de realizat şi ceva pentru a separa curtea de locul unde avem parcate utilaleje multifuncţionale din dotarea primărei. Apoi trebuie amenajate spaţiile verzi din curtea primăriei.
Rep.: Vă propun să trecem la investiţiie mari. Care este, acum, prioritară?
N.N.: Am de construit un pod peste pârâul Calu, asemânător cu cela pe care l-am realizat pe pârâul Iapa. În acea zonă, când vin ape mai mari, rămând izolate mai multe gospodării ale populaţiei. Încep lucrările din acest an, deşi n-am toţi banii pentru a-l termina tot în 2013. Dar va fi o investiţie multianuală, legea permite acest lucru. Zic că, în 3 ani, voi termina de construit podul respectiv. Am „strâns” banii de la toate celelelte capitole bugetare, pentru a avea fonduri pentru proiectul cu podul. Trebuie neapărat făcut acel pod. Zilele astea voi pune proiectul pe SEAP, pentru licitaţii.
Rep.: Aceste e cel de al treilea mare pod pe care îl faceţi. Mai aveţi de făcut şi altele?
N.N.: Mai şi altele. Dar, acum, prioritar este podul de peste cursul de apă Calu.
Rep.: Cu drumurile alţi terminat? De când aţi venit în primărie sunteţi într-un „război” permanent cu ele…E drept, la preluarea primului mandat, aveţi multe drumuri de pământ…
N.N.: În linii mari, am mai rezolvat-o cu starea drumurilor comunale. Acum caut surse de finanţare să reabilitez şi drumul spre satul Poeni. Şi aici, când vin apele mari, apar şi problemele. Cum de altfel s-a întâmplat şi în acest an. Au fost o rupere de nori, două pâraie de acol ne-au dat de furcă. Cu ajutorul Ocolului silvic am restabilit situaţia de fapt, s-a reluat repede circulaţia în acea zonă.
Rep.: Altă investiţie pe care o aveţi în atenţie?
N.N.: Reabilitarea şi modernizarea căminului cultural. Comuna Piatra Şoimului face parte din GAL Nicolae Roznovanu. De aici vreau să obţin finanţarea pentru această investiţie. Avem un cămin cultural cum rar găseşti în mediul rural, are şi amfiteatru. E o clădire veche, dar făcută după o arhitectură mai modernă. Clădirea a fost în „conservare” până acum. Dăcă dă bunul Dumnezeu, vom moderniza şi căminul cultural. Nu-i vorba de construcţie nouă, ci de reabiliarea şi modernizarea clădirii deja existente.
Rep.: Judecând după activitatea cultural-artistică din comună, căminul cultural ar fi trebuit de multă vreme modernizat… Aveţi două formaţii artistice, nu-i chiar puţin lucru pentru mediu rural…
N.N.: Pentru reabiliarea şi modernizarea căminului cultural am căutat şi alte surse de finanţare, nu suntem acum la prima „tentativă” de acest gen. Am avut întocmit un proiect integrat pentru a prinde fonduri europene alocate pe Măsura 322. N-am avut şanse la finanţare. Am refăcut documentaţia şi, acum, o vom depune la GAL Roznoveanu. Aici avem sanse mari ca să prindem banii necesari pentru refacerea căminului cultural. Trăiesc cu speranţa că de data asta voi avea noroc. Mai ales că proiectul nostru se încadrează cerinţelor şi criteriilor de finanţare alocată prin GAL.
Rep.: Vorbiţi-ne despre activitatea culturală din comună. Mai ales că sunteţi promotorul unei sărbători devenită deja tradiţională: Ziua Comunei Piatra Şoimului.
N.N.: În comună avem două ansambluri folclorice. Este vorba de Ansamblul folcloric „Mioriţa” de care se ocupă Ioan Oţel, viceprimarul comunei Piatra Şoimului. De dată mai recentă este ansamblu folcloric alcătuit şi îndrumat de preotul Mocănaşu. Ambele au mare nevoie de bani, dar ştiţi cum e cu banii… Din puţinul pe care îl avem, la propunerea mea şi cu acceptul consilierilor locali, organizăm şi anul acesta Ziua comunei. Chiar dacă bugetul alocat este mai mic, nu putem renunţa la eveniment, oamenii aşteapă această manifestare. Ar fi păcat s-o pierdem, deja a intrat în tradiţia comunităţii.
Rep.: Suneţi la al patrulea mandat de primar. Cum rezistaţi? Că nu-i uşor să ai de-a face cu atâţia oameni, fiecare cu felul lui de a fi. Aici, oamenii sunt parcă mai ambiţioşi şi mai orgolioşi… În sensul bun al cuvântului. Nu se lasă cu una cu două…
M.M.: În vremurile mei grele, e mai dificil şi pentru primari, că toate „cad” în capul lor. Noi avem o comunitate mare, suntem comună de gradul I, cu peste 8.500 de locuitori. Orice muncă, oricât de grea o fi, dacă îţi place şi te implici, o faci cu plăcere. Mie, de din primul an de mandat, mi-a plăcut munca din primărie, cu oamenii. Aşa am şi rezistat. Sunt mulţumit sufleteşte cînd pot lăsa ceva în urma mea. Ce-a făcut Pandaru de când e primar? Că aşa îmi zice lumea, Panduru. A făcut o primărie nouă. Am mai spus, asta. De când s-a înfiinţat comuna Piatra Şoimului, n-a avut niciodată un sediul al său de primărie. A funcţionat prin diverse clădiri , într-o şcoală, un conac boieresc, în fostul ocol silvic. Şi nu-i singura investiţie mare pe care am făcut-o în comuna Piatra Şoimului.
Rep.: În relaţia cu oamenii, ce puneţi pe primul plan?
N.N.: Vorba bună, respectul cuvenit. Dacă ştii cum să vorbeşti cu omul,nu ai cum să nu te înţelegi bine cu el. Asta am căutat tot timpul, să-i unesc pe oameni, nu să-i învrăjbesc. Contează foarte mult vorba bună! Chiar dacă pe om nu întotdeauna poţi să-l ajuţi cu ceea ce îţi cere, contează cum ştii să-l asculţi, să-i dai un sfat dacă se poate. În fiecare dimineaţă, la ora şapte şi jumătate eu sunt în primărie. Vine cetăţeanul dimineaţa, îşi rezolvă problema, nu pierde toată ziua cu asta. Are treburile lui.
Pagină realizată de Tina CONDREA
Foto: Sorin PRUTEANU
Mult succes in continuare si la cat mai multe necesare renovari si constructii, dragi nemteni !
Am citit interviul primarului Nicolae Nicorescu,si vreau sa afirm ca sant forte mandra si fericit de realizarile obtinute .Deci felicitari primariei Peatra Soimului in special domnului primar N N .