*Pe data de 31 iulie, se împlinesc 585 de ani de la prima atestare documentară a urbei de la poalele Pietricicăi
Piatra Neamț este menționat pentru prima oară în actul din 31 iulie 1431, prin care Alexandru cel Bun a dăruit Mănăstirii Bistrița două prisăci și o „casă a lui Crăciun de la Piatra“. Așezarea de la poalele Pietricicăi s-a numit „Piatra“, până în anul 1859, când se adaugă cuvântul „Neamț“. Completarea a fost necesară, pentru a deosebi orașul de alte localități – numeroase la vremea respectivă “ care purtau numele de „Piatra“.
În 1457, Ștefan cel Mare dă un hrisov din Mănăstirea Bistrița, prin care întărește dania făcută de Alexandru cel Bun din 1431. Curțile domnești din Piatra își aveau ca proprietate un număr de sate vechi din apropiere: Almașu, Zănești, Faurii, Turturești, Vânătorii cu Peste Vale, Tătărușii, Mărățeii, care se administrau de curte și formau Ocolul târgului. Târgul Pietrei avea un șoltuz și 12 pârgari (un fel de consiliu comunal) și pe actele oficiale se punea pecetea din vremea lui Ștefan cel Mare, care purta inscripția: „Această pecete a Târgului Pietrei de la Ștefan Vodă 7021“. Așadar, Cetatea de Piatră sau Cetatea Pietrei este una dintre cele mai vechi așezări ale Moldovei, împreună cu Neamțul, Baia și Trotușul.
„Municipiul de pe malul stâng al Bistriței se situează printre cele mai vechi așezări din România, fiind atestat documentar pentru prima dată în actul emis de cancelaria lui Alexandru cel Bun, la 31 iulie 1431. Prin documentul mai sus menționat, domnitorul moldovean dăruiește Mănăstirii Bistrița două prisăci, una la Lăpușna și alta la Ițchil și casa lui Crăciun din Piatra. Așa cum ne vorbesc arhivele locale, prin construirea Curții Domnești în timpul lui Ștefan cel Mare și mai ales a Ocolului ce cuprindea peste 30 de sate subordonate acestuia, Piatra va juca un rol însemnat în istoria Evului Mediu românesc, ca centru economic, politic, militar și administrativ“, spune prof. Gheorghe Radu, fost director al Direcției Județene Neamț a Arhivelor Naționale, în lucrarea sa, „Pagini alese din istoria Județului Neamț“.
Piatra Neamț, „coroana de aur a Moldovei“
Istoricii consideră, însă, că târgul Pietrei era mai vechi, existând cu mult înainte de întemeierea Moldovei.
Cele mai semnificative mărturii din istoria îndepărtată a municipiului se leagă de civilizația geto-dacică (pe înălțimile Bâtca Doamnei și Cozla). Aici a existat un important centru politic, economic și spiritual, numit Petrodava, menționat în secolul al II-lea de Ptolemeu, în lucrarea „Îndreptar geografic“. „Actualul stadiu de cunoaștere științifică ne permite să considerăm că pe teritoriul urbei Piatra Neamț s-a constituit, cu mai mult de 2.000 de ani în urmă, un puternic centru antic ce se încadrează, prin elementele sale de cultură materială, civilizației arheologice care a permis descoperirea unei așezări geto-dacice în mai multe puncte (Cozla, Bâtca Doamnei) din zona localității reședință de județ. Claudius Ptolemeu, în lucrarea sa, «Îndreptar geografic», elaborată în veacul al II-lea e.n., menționa că «cele mai însemnate orașe din Dacia sunt următoarele: Dacidava, Porolissum, Patridava, Petrodava» ș.a.“ adaugă prof. Gheorghe Radu.
Vechea denumire geto-dacică, provenită, după toate probabilitățile, din tracicul „piatră“, s-a păstrat de-a lungul a două milenii în forme prea puțin modificate. După cucerirea ei de către romani, așezarea și-a încetat existența, dar urmele descoperite atestă continuarea locuirii pe acest teritoriu.
De-a lungul timpului, nenumărate personalități au poposit pe meleagurile nemțene. „În urbea Piatra Neamț, denumită de bardul de la Mircești, poetul Vasile Alecsandri, «coroana de aur a Moldovei», și-au purtat pașii și au activat proeminente personalități ale literaturii, științei și artei noastre naționale: Calistrat Hogaș, Ion Luca Caragiale (revizor școlar de Neamț), Ion Negre, Mihai Stamatin, G.T. Kirileanu, Lascăr Vorel, Aurel Băeșu etc. “, mai amintește prof. Gh. Radu.
De numele orașului Piatra Neamț se leagă și faptul că aici s-a stabilit spre sfârșitul vieții, mai exact în anul 1903, Elena Cuza, soția domnitorului Al.I. Cuza, aceasta locuind în casa situată pe strada Ștefan cel Mare, la numărul 35. Cu ocazia sărbătoririi centenarului Unirii Principatelor, pe această casă a fost montată o plăcuță, purtând următorul text: „24 Ianuarie 1859 – 24 Ianuarie 1959. Aici și-a trăit ultimii ani de viață Elena Cuza (născută Mavros), soția primului domnitor al Țării Române Unite, care l-a înțeles și sprijinit în realizarea năzuințelor poporului“.
Irina NASTASIU