Primarul interimar Chitic nu vede nicio posibilitate de amenajare a unor noi locuri de parcare, pentru că nu ia în considerare parcările inteligente, cele subterane sau cele etajate suprateran.
Strategia primarului interimar de Piatra Neamț, Dragoș Chitic, în domeniul dezvoltării parcărilor din oraș lipsește cu desăvârșire. Cel puțin așa se înțelege din răspunsul pe care l-a dat unei propuneri venite din partea cetățenilor. Răspunsul a fost pronunțat nu într-un loc privat sau intim, ci în conferința de presă pe care a organizat-o chiar el, ieri, 13 august. „O propunere primită de la pietreni vizează creșterea numărului de locuri de parcare în Piatra Neamț (…). Din păcate, orașul este limitat și nu avem unde să facem alte spații de parcare“, a declarat primarul interimar Chitic.
Viziunea limitată în domeniul locurilor de parcare pe care o are a actualului primar va afecta pentru o perioadă destul de lungă de timp gradul de civilizație din așa-numitul oraș turistic de interes național Piatra Neamț și va duce la supra-aglomerarea străzilor, care sunt deja la o limită greu de imaginat înainte cu câțiva ani înainte. Așa se face că mulți proprietari de autoturisme – care plătesc taxe și parataxe, impozite și accize pentru că vor să beneficieze de ceva ce nu mai este demult un lux, ci o necesitate – nu au unde să își parcheze mașina în orașul în care au domiciliul.
Dragoș Chitic nu are nici un fel de proiect prin care să se construiască vreo parcare inteligentă, subterană sau etajată suprateran. În schimb, îl interesează foarte mult încasarea banilor. „În luna octombrie vom organiza o licitație, pentru un nou contract (pentru administrarea locurilor de parcare cu plata orară – n.red.). Prin caietul de sarcini vom cere ca firmele interesate să preia activitatea de administrare a parcărilor să vină cu propuneri de încasare variată, plata pentru locul de parcare să se poată face cu cardul, pe baza unor tichete sau în alte moduri“, a declarat primarul interimar Dragoș Chitic.
Sondaj de opinie pe final de mandat
Lipsa de interes pentru modernizarea și dezvoltarea locurilor de parcare din Piatra Neamț se vede și din modul în care a fost întocmit un sondaj de opinie, menit mai degrabă unei publicități electorale în devans, decât construirii unei adevărate strategii prin consultarea cetățenilor. O consultare de acest fel al fi de înțeles la un început de mandat și nu are decât un sens electoral după ce a fost consumat un mandat de viceprimar cu repetiție și când mai există circa un an din mandatul interimar actual.
Printre cele 10 probleme enumerate într-un chestionar de sondare s-ar afla, totuși, și cea a parcărilor, deși exista răspunsul descurajant. Numai că problema parcărilor este îmbălsămată la grămadă, cu spațiile verzi și locurile de joacă, și este plasată pe la coada listei. Prima dintre probleme-întrebări îi vizează pe câinii comunitari, iar ultima se referă la serviciile de siguranță și ordine publică.
Mihael BALINT