Peste o mie de joburi oferite de companiile străine

21/03/2017

*România este văzută de-afară ca o adevărată „pepinieră“ de specialiști * Salariile de mii de euro și condițiile de muncă din Occident atrag ca un magnet lucrătorii din țara noastră *Prin majorări salariale consistente, Guvernul actual încearcă să stopeze fenomenul migrației forței de muncă

Cu specialiști recunoscuți pe plan internațional, România este considerată o adevărată „pepinieră“ producătoare de personal înaltă calificare profesională. Din acest motiv, angajatorii străini absorb ca un burete forța de muncă de pe plaiurile mioritice, care așa cum se știe este bine pregătită profesional. Ca o contrapunere, actualul Guvern încearcă oarecum să stopeze fenomenul migrației, prin măriri salariale pentru bugetari mai ales, dar și prin mărirea salariului minim pe economie. Rămâne de văzut ce efect vor avea și în ce parte va înclina balanța.
Conform datelor primite de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, până la data de 15 martie a acestui an, firmele din străinătate au oferit lucrătorilor români 1.126 de posturi vacante în diverse meserii, atât pentru muncitorii cu studii medii, cât și pentru doctori și ingineri. De muncă au beneficiat și muncitorii necalificați, în special în agricultură, mai ales prin țările nordice. Ca număr de joburi oferite prin rețeaua EURES, Malta este pe primul loc, cu 300 de posturi pentru șoferi de autobuz. Și în sănătate sunt multe oferte în Italia, unde este de lucru pentru infirmieri – 100 de posturi, asistenți medicali generaliști – 80 și 40 de asistenți medicali. În Spania, este de lucru pentru 200 de muncitori necalificați la ambalat fructe și verdețuri. În Marea Britanie, firmele dispun de 181 de locuri de muncă, după cum urmează: 125 îngrijitori persoane la domiciliu, 19 îngrijitori persoane, 11 asistenți medicali, 10 lucrători abator, 10 tâmplari/dulgheri navali și 6 lucrători în pepiniera de plante.
Tot prin rețeaua EURES, angajatorii germani oferă o gamă diversă de oportunități de angajare, joburi care mai de care mai atractive și bine plătite. Conform datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în Germania sunt disponibile 93 de posturi vacante. Pentru ospătari, angajatorii au nevoie de 9 lucrători. În cazul operatorilor CNC, firmele vor să încadreze 5 persoane. Și excavatoriștii au de muncă, respectiv 4 slujbe. Restaurantele germane duc lipsă de 3 bucătari. Alte 3 joburi sunt disponibile pentru operatori utilaje pentru construcții și mecatroniști. Câte două posturi le revin administratorilor de sistem, cameristelor, electricienilor în construcții, operatorilor de mașini, recepționerilor, la Juniorilor Sales Representative, mecanicilor industriali, Seniorilor Java Software Developer, tehnicienilor servicii, tehnicienilor de laborator fizică și lucrătorilor în producție. Tot în Germania, se mai găsește câte un post de grădinar, montator acoperișuri, manager în construcții, instalator clădiri, mecanic instalații sanitare, termice/de climatizare, lucrător în metalurgia decorativă, demichef de pârtie, dezvoltator procesare digitală imagini, dezvoltator aplicații software, inginer software de sisteme integrate, strungar, expert în securitate, lucrător în depozit, frezor, personal întâmpinare oaspeți, inginer dezvoltare certificări, dezvoltator aplicații Java, asistent vânzări proiecte tehnice, lucrător curățenie, tehnician în domeniul electric și un șef echipă SAP. Firmele germane mai oferă câte un job de inginer calitate software, electrician întreținere, programator CNC, electrician reparații, șlefuitor, lucrător în domeniul asigurării calității, operator mașini de polizat/măcinat, metrolog, mecanic, electronist, operator mașini discuri cu laser, operator mașini combinate cu laser TC-6000, operator mașini de îndoit, dezvoltator software, laborant fizică, personal în domeniul asigurării calității, specialist testare software, inginer în securitate și funcționare și un maistru în construcții civile.
În Cehia, firmele oferă 70 de locuri de muncă, e vorba de 30 locuri de muncă pentru șoferi de autobuz, 20 șlefuitori-pilitori, 10 sudori, 5 electricieni auto și 5 mecanici auto. Și irlandezii au 25 de slujbe vacante: 11 pentru tranșatori de carne, 3 pentru îngrijitori persoane, 2 pentru coordonatori atelier matrițe, 2 pentru operatori mașini de frezat CNC, 2 pentru programatori mașini de frezat CNC, 2 pentru sculeri matrițeri și câte un asistent manager, operator mașini și mecanic utilaje.
În Polonia este de muncă pentru croitorese, specialiști în vânzări, cu cunoștințe de limba română.
Firmele din Austria vor să încadreze ajutori de lăcătuși mecanici și operatori instalații de prelucrare metale. Tot acolo, mai este câte un post de tâmplar, electrician, mecanic agricol, sudor și inginer chimist.
În Suedia se găsesc 8 joburi de vopsitori auto, iar în Bulgaria alte două de curier și șef oficiu curierat. În Norvegia este un job de doctorand analiză numerică, iar în Finlanda de îngrijitor de animale. Vecinii unguri oferă un job de medic veterinar.

V. ANDRIEȘ