Primele trei luni ale acestui an au însemnat 1.478 de misiuni pentru echipajele SMURD Neamț. Paramedicii au avut mai puține solicitări anul acesta față de anul trecut (1.849), iar cele la care s-a intervenit contra cronometru au fost 347 (cazuri asistate de echipajele de terapie intensivă mobile) în total, de asemenea mai puține decât anul trecut.
Pe lângă misiunile obișnuite de acordare a primului ajutor, paramedicii au avut 14 misiuni de descarcerare la accidente rutiere și 3 misiuni de deblocare a persoanelor rămase blocate în apartamente.
Cele mai multe misiuni au aparținut paramedicilor de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț (996 intervenții, din care cele 347 de misiuni SMURD–TIM), unitatea cu cea mai mare arie de competență și care a marcat 13.304 km parcurși în aceste misiuni. Echipajele SMURD ale Detașamentului de pompieri Roman au executat 342 de misiuni în 5.18 km parcurși, iar echipajele de paramedici de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț a avut 3 misiuni în 55 km parcurși și cei de la Garda de intervenție 2 Poiana Teiului au executat 137 de misiuni în 2.266 km parcurși.
Echipajele SMURD aparținând de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț au realizat, în total, în primele trei luni ale anului 20.643 km în misiunile executate. Au fost asistate 1.404 persoane adulte și 83 de copii, mai bine de jumătate din solicitări fiind în mediul rural (895). (C.I.)