*Sunt interzise și camparea, și aprinderea focului
Direcția Silvică Neamț a decis să nu permită pescuitul recreativ/sportiv în Lacul Cuejdel, în calitatea sa de administrator delegat al acestei zone de pescuit din apele de munte ale județului Neamț, conform prevederilor Protocolului semnat cu ANPA în acest sens, în anul 2013, având în vedere următoarele aspecte:
– zona se găsește în fond forestier de stat;
– accesul auto se face pe drumuri forestiere;
– lacul este arie protejată – rezervație naturală,
– vizitarea se poate face doar în scop de drumeție și relaxare, cu piciorul.
Camparea și aprinderea focului sunt interzise cu desăvârșire, conform prevederilor Codului silvic și legislației PSI.
Scopul este de refacere a acestei zone sălbatice, având în vedere felul în care au înțeles foarte mulți turiști sau pescari să se manifeste pe lac și pe terenul din jurul acestuia (vetre de foc, gunoaie din toate categoriile, pescuit fără limită și fără respectarea minimelor reguli aplicabile în apele de munte, pericol de incendiu etc.).
Personalul silvic va aduce la cunoștința turiștilor aceste aspecte la barierele de pe drumurile silvice, prin panouri informative, care vor cuprinde toate detaliile, precum și la sediul Ocolului Silvic Gârcina. (Z.C.)