Pelerin în Țara Sfântă, de Paște

14/04/2017

În anul 2007 am petrecut sărbătorile de Paște în Țara Sfântă, după ce în Vinerea Mare am făcut Drumul Crucii, iar sâmbătă, la ora 14 și 6 minute am luat lumină din lumina care, în chip minunat, coboară la Sfântul Mormânt. Izvoarele Iordanului, Nazaretul, Betleemul, Marea Moartă, Marea Tiberiadei, Hozeva, Carantania, Mânăstirea Sfântul Sava, Zidul Plângerii, Grădinile Templului Bahai, iată câteva din reperele pelerinajului.

M-a impresionat Biserica Bunei Vestiri, ridicată de franciscani în anii ’90 și Biserica Sfântului Mormânt, pustiul Carantaniei, al Hozevei, mânăstirile ce au fost ridicate aici. Fiecare loc pe unde a trecut Logosul întrupat, fiecare faptă sau atitudine a Lui au fost eternizate printr-o mânăstire, printr-o biserică.
Începând cu secolul al IV-lea, când Constantin cel Mare a mutat capitala imperiului de la Roma la Constantinopol și a proclamat creștinismul drept religie oficială, a început lucrarea de eternizare, prin biserici, a etapelor pământești ale vieții Mântuitorului. Năvăliri păgâne succesive, începând cu 600 d.H., au ras totul de pe fața pământului, apoi împărați creștini luminați au reconstruit totul, apoi iar au venit păgânii și tot așa, până s-a ajuns la ceea ce vedem astăzi.
Când scriu aceste rânduri, este sfârșit de aprilie. Se întâmplă un lucru care, dacă nu l-aș trăi, nu l-aș fi putut înțelege până la capăt; întâlnirea cu locurile unde a coborât Logosul a acționat asupra mea asemeni unui catalizator. Probleme amânate, tensiuni interumane, relația mea cu cei din jur, toate au început să fie limpezite odată ce m-am întors acasă. Întâlnirea cu Țara Sfântă, fără a-mi aduce o revelație de tăria celor istorisite prin cărți, a acționat la nivelul etajelor de adâncime ale ființei, lămurind-o. Cercuri ce se deschid, orizonturi ce se strâng în juru-mi, riscând să mă gâtuie, își găsesc, iată, soarele, răsăritul sau apusul. Nu voi mai fi același după acest pelerinaj, așa cum lumea, creștinismul, nu vor mai fi aceleași pentru mine. A fost, de fapt, un pelerinaj de îndrăgostit, pe linia lui „nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit“. Dacă-ți este dat să ajungi în Țara Sfântă, pornește la drum cu toate ferestrele ființei deschise. Adevăr îți spun, nu te vei întoarce cu mâna goală, ci cu un nou răsărit.

Dan D. IACOB