Patru incendii de „primăvară“

31/03/2017

*Cinci hectare au fost înnegrite de foc, la Crăcăoani

Miercuri, 29 martie, vremea caldă a fost propice pentru lucrări agricole și unii nemțeni au dat foc la resturi și uscături, incendiind terenuri întregi.

Patru incendii s-au produs în județ, după ce focul a scăpat de sub control. La ora 14:51, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin SNUAU 112 despre producerea unui incendiu de vegetație uscată în municipiul Piatra Neamț, pe str. Zambilelor. „La locul indicat de apelant s-au deplasat cinci subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț. Forțele au stins incendiul, în urma căruia a ars vegetație uscată, pe o suprafață de aproximativ 1.000 mp. Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spații deschise“, a declarat sublocotenentul Adrian Rotaru, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

La ora 15:45 a fost anunțat alt incendiu, produs în satul Crăcăoani, comuna Crăcăoani. Patru pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț și doi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Crăcăoani au acționat și au stins incendiul, care a afectat o suprafață de aproximativ 5 hectare.

La ora 20:02, pompierii au fost chemați în satul Mărmureni, comuna Oniceni. Patru pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman și cinci pompieri voluntari din cadrul SVSU Oniceni cu o autospecială de lucru cu apă și spumă au acționat. Incendiul a afectat doar 100 mp și a fost provocat de fumatul în locuri neprotejate.

La ora 20:42, un alt apel solicita pompierii tot în Piatra Neamț, pe strada Olteniei, unde ardeau vegetație uscată și deșeuri. Cinci subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț au acționat și au lichidat incendiul, care a afectat aproximativ 600 mp.

Ultima solicitare la 112 s-a făcut la ora 21:15, de la Buruienești, comuna Doljești. Alți cinci pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman și doi pompieri voluntari din cadrul SVSU Doljești au stins incendiul, care a afectat 300 mp de teren cu uscături. Cauza probabilă a incendiului este foc deschis în spații deschise, a mai precizat aceeași sursă.

Cristina IORDACHE