*Evenimentul se va desfășura pe data de 9 mai, la Casa Culturii și Colegiul Tehnic „Ion Creangă“ din Târgu Neamț
Cea de-a VI-a ediție a proiectului educațional „Cinste Eroilor“ se va desfășura pe data de 9 mai la Casa Culturii și Colegiul Tehnic „Ion Creangă“ Târgu Neamț. Evenimentul este organizat de Colegiul Tehnic „Ion Creangă“ Târgu Neamț, adresându-se atât elevilor, cât și cadrelor didactice din județul Neamț, dar și de la alte școli partenere din județele Suceava, Botoșani, Iași, Brașov și Chișinău
Evenimentul va debuta la ora 9.00, la Casa Culturii din Târgu Neamț, unde vor avea loc primirea invitaților, deschiderea lucrărilor și prezentarea comunicărilor științifice. După-amiază, începând cu ora 14.00, la Colegiul Tehnic „Ion Creangă“ se va desfășura sesiunea de comunicări științifice și metodice pentru profesori și elevi, pe teme de istorie, la finalul căreia organizatorii vor acorda premii și diplome. Manifestarea se va încheia cu o vizită la Cetatea Neamțului.
Potrivit regulamentului, lucrările participanților trebuie să aibă ca surse de inspirație evenimente din istoria românilor sau din istoria universală. Simpozionul se va desfășura pe două secțiuni: una destinată profesorilor/pasionaților de istorie și o alta destinată elevilor.
Subiectele de istorie pot cuprinde teme de istorie locală (veterani de război sau torționari ai dictaturii comuniste), teme despre principalele evenimente locale, regionale și naționale ale românilor, precum și teme din istoria Europei. Subiectele alese de profesori pot ilustra și noi principii de didactică, ce pot fi aplicate la clasă.
„Noi trăim pe un munte de aur…“
Proiectul își propune promovarea și protejarea tradițiilor locale prin intermediul tuturor partenerilor implicați: profesori, elevi, reprezentanți ai Muzeului de Istorie și Etnografie Târgu Neamț și ai Primăriei Târgu Neamț. Organizatorii mai vizează optimizarea procesului de predare-învățare-evaluare și responsabilizarea elevilor în cunoașterea, păstrarea și promovarea tradițiilor și valorilor culturale românești, ca parte a identității locale și naționale.
„Noi trăim pe un munte de aur, într-o zonă plină de istorie, de eroi și de fapte de vitejie. La
fiecare pas faptele strămoșilor ne cheamă. Trebuie să-i respectăm, ca să fim respectați. A reflecta asupra trecutului pentru a înțelege prezentul, dar mai ales pentru a proiecta viitorul este esența a ceea ce tinerii trebuie să învețe din istorie și din moștenirea lăsată de părinți“, subliniază inițiatorii proiectului.
Între instituțiile partenere ale evenimentului se numără Primăria Târgu Neamț, ATFR Târgu Neamț, AREC Târgu Neamț, Asociația Pro Democrația Târgu Neamț, Complexul Muzeal Județean Neamț, APIR Clio, Asociația Învățătorilor Piatra Neamț și Universitatea „Ștefan cel Mare“ Suceava.
Invitați de onoare sunt: Pierre Dosso – consilier municipal în St. Just – St. Rambert, Franța; prof. univ. Mihai Dorin – Facultatea Tehnică „Gh. Asachi“ Iași; conf. univ. dr. Mihai Lazăr – Universitatea „Ștefan cel Mare“ Suceava; prof. univ. dr. Costică Brânduș – Universitatea „Ștefan cel Mare“ Suceava; conf. univ. dr. Florin Pîntescu – Universitatea „Ștefan cel Mare“ Suceava, șefi de instituții și alte asociații.
Proiectul educațional „Cinste Eroilor“ este coordonat de prof. Ioan Arsîntescu.
Peste 2 milioane de români, victime ale dictaturii comuniste
Din „Albumul Memorial“ editat, în anul 2004, de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România aflăm că, în perioada 1945-1989, la Jilava, Aiud, Galați, Sighet, Gherla sau Poarta Albă, ca și în alte peste 129 de temnițe și lagăre au avut loc cele mai cumplite crime contra umanității, cărora le-au căzut victime peste două milioane de români nevinovați.
În județul Neamț, punctele de detenție erau Lagărul de Muncă de la Bicaz (pentru construirea Hidrocentralei) și Combinatul Chimic de la Săvinești. În România, cele mai importante puncte de detenție erau cele de la Jilava, Balta Brăilei, închisorile pentru femei de la Mislea, Miercurea Ciuc și Oradea, închisoarea copiilor de la Târgșor și închisoarea pentru studenți de la Pitești.
Astăzi, în Neamț mai trăiesc doar câteva sute de foști deținuți politici, majoritatea acestora aflându-se la Piatra Neamț, Roman, Valea Bistriței, Roznov și Tazlău.
Irina NASTASIU