Iniţierea unei legi de către deputatul Marin Anton prin care super-marketurile să fie închise sâmbăta şi duminica, stârneşte reacţii intense în rândul parlamentarilor nemţeni.
Pe scurt, parlamentarul din Bacău consideră că actuala lege favorizează prea mult politica super-marketurilor, care au o poziţie de forţă față de producătorii autohtoni. Marin Anton susţine că şi comercianţii români trebuie aduşi ”pe rafturi”, pe poziţie de egalitate cu marii importatori. Totodată, parlamentarul cere ca super-marketurile să fie închise începând de sâmbătă, de la ora 14.00 şi până luni dimineaţă. Astfel – crede Marin Anton – ar fi încurajat comerţul cu produsele românești care se vând în pieţe.
Ioan Munteanu: Soluţia nu este aceasta!
Deputatul PSD Ioan Munteanu, secretarul comisiei pentru agricultură în care va fi discutat proiectul de lege susţine încurajarea producătorilor autohtoni însă nu crede că soluţia este închiderea super-marketurilor în week-end.
”Eu cred că ar fi mult mai avantajos pentru micii producători dacă ar fi înfiinţate acele centre de colectare ale produselor, aşa cum erau pe vremuri acele Intreprinderi de Legume şi Fructe. Astfel, micii producători ar putea intra şi ei pe marile pieţe de desfacere pentru că s-ar colecta cantităţi suficiente pentru cererea, de exemplu, a super-marketurilor. Sunt convins că nici un super-market nu îi refuză pe ţărani să le achiziţioneze marfa, dar condiţia este să pună la dispoziţie cantităţi suficiente”, crede deputatul PSD Ioan Munteanu.
Parlamentarul a adăugat că deocamdată nu a fost depus nici un proiect de lege prin care să fie închise super-marketurile.
”Dacă va fi depus nu va trece de comisie. Repet, nu aceasta este soluţia”, a declarat parlamentarul, inginer agronom de profesie.
Eugen Ţapu-Nazare: În Occident, super-marketurile nu sunt în oraş!
Senatorul Eugen Ţapu-Nazare întăreşte şi el ideea deputatului Munteanu că nu închiderea super-marketurilor sâmbăta şi duminica va susţine producătorii autohtoni de legume şi fructe.
”Iniţiativa legislativă va trebui îmbunătăţită. Super-marketurile au fost avantajate de-a lungul timpului, prin amplasarea lor în centrul oraşului. În lumea civilizată ele sunt la periferie sau chiar în afara oraşului. Amplasarea în mijlocul oraşului omoară micii comercianţi, crează probleme de trafic, de infrastructură. Acum, eu nu cred că soluţia este să le închizi în week-end dar cred că pot fi aduse prevederi noi. Sunt reclamaţii pe taxele de raft, taxe care pot fi eliminate sau diminuate. De asemenea, accesibilitatea producătorilor români trebuie crescută, bineînţeles concomitent cu standardul produselor acestora. Eu cred că legea trebuie îmbunătăţită cu participarea tuturor actorilor implicaţi în acest fenomen. Nu poţi pune în competiţie marile lanţuri cu micii producători, dar nu cred că soluţia este închiderea lor în week-end”, a apreciat senatorul Eugen Ţapu-Nazare, preşedintele PNL Piatra Neamţ.
(G.A.)
Eugen Ţapu-Nazare: FUNCTIONARULE
Perfect de acord cu domnul Munteanu. Aceasta ar fi o solutie perfect viabila, care ar multumi pe toata lumea.
E o prostie ! Cine a propus asa ceva habar nu are ce se intampla in domeniul comertului si cu atat mai putin despre economia reala.