Părintele Iustin – Cetăţean de onoare, post mortem, al municipiului Piatra Neamţ

28/06/2014

cetatean de onoare iustin parvuPărintele Arhimandrit Iustin Pârvu a primit titlul de „Cetăţean de onoare”, post mortem, al municipiului Piatra Neamţ, în semn de recunoaştere şi apreciere a activităţii sale.

Consilerii locali ai municipiului Piatra Neamţ au aprobat, în unanimitate, ca Arhimandritul Iustin Pârvu să devină, post mortem, „Cetăţean de onoare” al municipiului Piatra Neamţ. Iniţiativa i-a aparţinut primarului Gheorghe Ştefan, la propunerea directorului Bibliotecii Judeţene K.T. Kirileanu, Adrian Alui Gheorghe.

Titlul de cetăţean de onoare i-a fost acordat părintelui Iustin Pârvu în şedinţa festivă a Consiliului Local Piatra Neamţ, şedinţă dedicată Zilelor oraşului Piatra Neamţ.

„Părintele Iustin Pârvu (n. 10 februarie1919, satul Poiana Largului, județul Neamț – d. 16 iunie2013) a trecut prin închisorile Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, minele de la Baia Sprie. După eliberare, ajunge să slujească în mai multe mănăstiri, apoi preot la Mănăstirea Petru Vodă – judeţul Neamţ, pe care o închină martirilor români din închisorile comuniste. Părintele Justin Pârvu a continuat până în ultima clipă a vieţii lupta pentru credinţă şi adevăr prin învăţăturile sale în care caută să facă cunoscută jertfa unei generaţii.

Arhimandritul Justin Pârvu a ctitorit atât mănăstiri cum este cea de la Petru Vodă, supranumită „Matca Ortodoxiei Româneşti” cât şi suflete pentru aceste mănăstiri, care s-au ridicat în memoria Sfinţilor din temniţele comuniste.

Viziunea creştină şi harul faptelor, cuvintelor şi existenţei părintelui Justin au demonstrat că Biserica este chivotul vieţii veşnice şi temelie a societăţii româneşti, având parte de evlavie populară, cât şi de înrâurire de unitate şi de întărire a neamului românesc. Petru Vodă a devenit în scurtă vreme o adevărată vatră de înaltă trăire şi cugetare ce a primenit şi a însufleţit întreaga viaţă românească. Oaza de libertate duhovnicească creştină, prin păstrarea neştirbită a învăţăturii de credinţă ortodoxă şi a adevărului istoric al poporului roman.

Părintele Justin Pârvu a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE post mortem al orașului Aiud la data de18.12.2013 pentru demnitatea si onoarea cu care a suferit în închisoarea comunistă de la Aiud,  a primit astfel, post-mortem titlul de cetăţean de onoare a oraşului Baia Sprie la 22 august 2013, a primit post-mortem titlul de cetăţean de onoare al Comunei Belceşti, judeţul Iaşi în august 2013, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului comunei.  Comuna Poiana Teiului, unde arhimandritul a ridicat lăcaşurile de închinăciune de la Petru Vodă, l-a inclus încă din 2004 în rândul vârfurilor localităţii. Diploma de CETŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre, ca recurs la demnitate şi memorie”, se arată în motivaţia ataşată hotărârii Consiliului Local prin care părintele Iustin a primit, post mortem, titlul de “Cetăţean de onoare” al municipiului Piatra Neamţ. (I. Ştefănescu)

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. tibi 12/07/2014 la 23:01 -

    Felicitari d-lui primar si consilierilor locali!