*Mai ales la floarea soarelui şi porumb
Acum, doar starea vremii este cea care ţine în loc recoltatul florii soarelui. În rest totul este pregătit. Recolta se anunţă a fi bună. Din păcate, nu şi preţul de vânzare. E unul în bătatie de joc! De ar şti la cât e „preţuită” n-ar mai sta la recoltare o aşa mândreţe de floare…
În Neamţ, floarea soarelui e o cultură mai nouă, dar a prins repede rădăcini şi aici, suprafeţele crescând de la un an la altul. În privinţa producţiei medii la hectar, situaţia nu diferă prea mult de cea de anul trecut. Se va obţine în jur de 2500 kg/ha, maxim 3000. Ce va fi în continuare, e jale mare. Cât de mare? L-am rugat pe Vasile Balcan să ne spună. Este cultivator de floarea soarelui, dar şi achizitor de sămânţă, din câteva judeţe ale Moldovei. Asta pentru că deţine cea mai mare capacitate de depozitare din Moldova. Ştie ce spune: „Anul trecut, preţul de vânzare era de 2,2 lei pe kilogram. Acum nu va trece de 1.02 . Şi la porumb e jale. Mai mult de 0,45 lei/ k g nu se va trece. Anu trecut a fost un leu. La ambele culturi, producţia e mai mare. Sigur, diferenţa de producţie n-o să acopere scăderiea preţului de valorificare.”
Culturile de porumb şi floarea soarelui nu au fost afecate de seceta din ultima vreme, pentru că au avut ploaie când a trebuit. Culturile s-au descurcat cu vremea, dar cultivatorii nu. Cu vremurilor…
Tina CONDREA
Faptul ca productia este mai mare ca anul trecut, contribuie la scaderea preturilor pentru ca pentru aceasi cumparatorii poate sa aleaga dintre mai multe oferte. In astfel de conditii preturile scad, bineinteles. Vanzatorii trebuie sa gaseasca noi strategii de vanzare.