Ştrandul municipal din Piatra neamţ a fost preluat de Primărie, după ce contractul cu Rocom Central, de administrare a obietivului, a fost reziliat.
Primăria are în vedere mai multe proiecte pentru ştrand, printre care un orăşel al copiilor.
“Este un proiect pe care dorim să-l începem anul acesta şi să-l finalizăm cel târziu în vara anului următor. Este vorba despre construirea unui Orăşel al Copiilor în Ştrandul municipal”, a declarat consilierul local Romel Bârjoveanu.
“Vorbim despre aparate noi, moderne, întinse pe o suprafaţă de peste 5000 mp, pornind de la tiroliene, echipamente de căţărare la înălţime, tobogane întortocheate, poate chiar o roată de tip carusel, o scenă pentru spectacole şi multe alte dotări care să-i bucure pe cei mici.
Şi pentru că discutăm de Ştrandul municipal, odată cu trecerea lui în administrarea primăriei ne dorim să-l putem face din nou atractiv, nu doar pentru sezonul de vară şi cred ca transformarea lui într-un parc de distracţii care să funcţioneze pe toată perioada anului ar putea reprezenta un proiect de interes”, a preciza Bârjoveanu.
M.O.T.