Consiliul Județean Neamț va sprijini financiar Inspectoratul Școlar Județean Neamț pentru a organiza, în perioada 3-6 mai, Olimpiada națională de religie pentru seminarii și licee teologice, clasele IX–XII. „Am primit o solicitare din partea Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru a sprijini, financiar, organizarea acestui eveniment deosebit în județul nostru. Cererea va fi analizată de către aparatul de specialitate, supusă dezbaterii colegilor consilieri județeni și am convingerea că legislativul județean va acorda ajutorul financiar de care este nevoie, pentru buna desfășurare a olimpiadei“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar susțin să alegerea Neamțului ca loc de desfășurare a acestei competiții este un semn de apreciere a valorii învățământului nemțean, recunoscut pe plan național.
Județul va avea ca oaspeți peste 125 de elevi calificați la etapa națională, 38 de profesori însoțitori și 20 de membri din Comisia Națională de Evaluare a Olimpiadei.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean precizează că fondurile care vor fi alocate de CJ vor fi utilizate pentru îmbunătățirea meniului participanților, contravaloarea premiilor care se vor acorda, organizarea unei excursii, realizarea diplomelor de participare, a broșurilor, ecusoanelor, precum și alte cheltuieli de organizare.
Evenimentul va fi găzduit de Seminarul Teologic Ortodox „V. Costachi“ Mănăstirea Neamț, din comuna Vânători-Neamț.