O nouă expoziție de primăvară Dumitru Bezem

12/05/2017

Cunoscutul pictor pietrean Dumitru Bezem revine în fața publicului cu o nouă expoziție, la Galeria de Artă „Lascăr Vorel“ Piatra Neamț. Vernisajul acesteia se va desfășura luni, 15 mai, începând cu ora 17.

Așa cum ne-a obișnuit, Bezem ne oferă cu generozitate tablouri gata de pus pe perete, acasă sau la birou, înrămate cât mai aproape de forma finală, spre deosebire de alte situații, când artistul își expune lucrările în simple rame de prezentare.

Temele lui Dumitru Bezem – adunate într-o diversitate impresionantă în lunga-i carieră dintre cele mai active din câte se cunosc – sunt recurente, frământate iar și iar, mereu cu un detaliu în plus sau în minus, dar tot timpul dominate de atmosferă. De altfel, la Bezem, mai mult decât la oricare artist nemțean, este valabilă afirmația că pictorul nu pictează obiecte, ci stări de grație, lumea din spatele obiectelor, ne-obiectele, dacă ar fi să parafrazăm necuvintele lui Nichita Stănescu. În aceste condiții, elementele figurative, deși alese atent dintr-un repertoriu cu valențe subiective maxime, dintr-un univers interior al trăirilor propriu-zise, nu sunt decât pretexte pentru a trimite la o lume detașată de lumescul cotidian.

S-a spus – iar cel vizat nu vrea să contrazică, ci, din contra, se reafirmă continuu – că Dumitru Bezem este un colorist de forță. Culoarea lui Bezem, înțeleasă în raporturile în care ea se regăsește pe o lucrare în ansamblul ei, este inconfundabilă, fiindu-i o adevărată carte de vizită. Imaginând dimensiuni din spatele lucrurilor și dându-le culorile lirismului, pictorul este aproape neglijent cu desenul, care nici nu mai contează atât de mult atunci când privirea trebuie să treacă de el. De aceea, ceea ce pentru un arhitect este o verticală perfectă, pentru Bezem este mereu o linie vie, cu înclinare proprie, chiar cu vibrație.

Date biografice

Dumitru Bezem s-a născut la 23 octombrie 1947, în Tarcău, și a absolvit Facultatea de Arte Plastice Iași, promoția 1972, la clasa profesorului Dan Hatmanu. A continuat studiile la Arte Plastice în București, la Secția muzeologie. A debutat expozițional în 1970, la Iași, în Sala Pașilor Pierduți a Universității „Alexandru Ioan Cuza“, fiind, ulterior, una dintre prezențele cele mai active la expoziții județene și de grup organizate de Filiala UAP Neamț. Are expoziții personale, începând cu 1975, la Galeriile Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Neamț din Piatra Neamț, dar și la Galeria „Vert“ (2003, 2004, 2005), la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (2012-2017) Sestri Art Gallery (2013, 2017), în Bacău, la Galeriile UAP (1979), în București, la Teatrul Mic (1980), la Sala „Apollo“ (2002), la Galeria „Ana“ (2006), la Galeriile „Orizont“ (2006) și la Casa ONU (2006, 2007).

Expozițiile de grup la care participă sunt foarte numeroase, drept pentru care consemnăm unele dintre cele mai importante: Galeria „Vatra“ Târgu Mureș (1985), Galeria „Cupola“ Iași (1985), precum și cele din București de la: Galeriile Municipiului (1986), Sala Radio (2000), Galeriile „Artis“- Teatrul Național (2004,2007), Sala „Brâncuși“ din Palatul Parlamentului (2010, 2011,2012, 2013). Expune constant la Bienala de artă „Lascăr Vorel“ Piatra Neamț (1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015) și participă la mai multe expoziții naționale din alte localități.

În străinătate a avut expoziții la Paris (1990), Strasbourg (1992), Epernay (Franța), în Sala „Champagne Esterlin“, în cadrul zilelor Europei (1998), New York, „Lost Art Gallery“ (1994), Martely – Ungaria (1996), în Olanda, la Galeriile Geluk și Pannekoenmolen de Graanhalm (1998), în Anglia, la Tollhouse Gallhouse – Clevedon, prin Art Colegium International (1998), în Israel, la Centrul cultural Monart din Ashdod (2003).

Lucrări semnate Dumitru Bezem se află în colecții de stat și particulare din România, Franța, Olanda, Anglia, Belgia, Israel, Japonia, Germania, Italia, SUA, Canada, Ungaria, Spania, Africa de Sud, Venezuela, Cehia, Republica Moldova, Elveția, Australia, Irlanda, Emiratele Arabe Unite, Finlanda.