Nou în agricultura românească: șofranul

27/12/2016

*Cultivat și la noi cu rezultate excepționale *Regele condimentelor purifică sângele * Un singur soi, arome diferite pe zone *Se poate planta și în ghivece

 Șofranul, numit și „aurul roșu“, a fost dintotdeauna cel mai scump condiment din lume, având o arie de răspândire foarte vastă. Cei mai mari producători de șofran sunt Spania și India, care obțin, împreună, mai bine de 240 de tone pe an, adică 80% din producția mondială.

Șofranul a început să răsară și pe plaiurile noastre mioritice, foarte tentante fiind prețurile de comercializare, de-a dreptul amețitoare în Europa, pornind de la 8.000 până la 14.000 euro pentru un kilogram. Deocamdată, în România nu se cultivă șofran la scară largă, pentru că sunt insuficient cunoscute cerințele și vulnerabilitățile plantelor în condițiile climatice de la noi. S-a pornit cu loturi experimentale, pentru a se vedea dacă se poate cultiva șofran și în pământ românesc. Rezultatul a fost excepțional, pământul românesc fiind deosebit de bun și pentru cultura șofranului. Este foarte posibil ca această cultură de nișă să tenteze pe cât mai mulți fermieri români, mai ales că, de anul trecut, se dau și subvenții în valoare de 182-200 euro/ha.

*Condiment și medicament

Șofranul este un excelent condiment, un singur firicel poate schimba complet gustul unei mâncări sau prăjituri. Puterile sale sunt imense în bucătărie, prin culoare și aromă. De reținut că, pentru o aromă perfectă, e nevoie doar de foarte puțin șofran, pentru că altfel se obține un gust amar.
Proprietățile curative ale șofranului sunt menționate în peste 90 de maladii, dintre care menționăm: Alzheimer, cancerul de piele, depresia, sistemul imunitar, purifică sângele, combate pofta de mâncare, este extrem de eficient în curele de slăbire, poate preveni orbirea. Pentru că este un puternic antioxidant, șofranul a fost folosit din vechime pentru a controla problemele digestive, durerea, artrita și inflamațiile.

*Înmulțirea se face prin bulbi

Există un singur soi de șofran, dar, în funcție de zona geografică în care se cultivă, filamentele de șofran au gusturi și arome diferite. Șofranul este un bulb cărnos, de dimensiunea unui cățel de usturoi, cu frunze lungi și subțiri, cu flori ale căror culoare variază de la mov deschis la violet purpuriu. Planta crește la o înălțime medie de 10 cm, adaptându-se foarte bine și la cultivarea în ghivece. Florile, o dată deschise, nu se mai închid de tot, nu produc semințe, iar planta se poate înmulți doar prin bulbi. În pământ planta formează alți bulbișori, care odată recoltată producția de șofran, trebuie scoși și îndepărtați de pe bulbul principal, în așa fel încât planta să poată produce și în anul următor.

Cultura de șofran se face pe teren argilos sau silicos, cu drenaj bun. Înainte de plantare trebuie udat foarte bine solul, încât planta să beneficieze de umiditate suficientă pentru a se putea prinde. Se recomandă plantarea bulbilor de șofran la începutul toamnei, pentru a avea suficient timp să dezvolte o rădăcină rezistentă, până la intrarea în iarnă. Sunt importante udarea culturii și plivirea ei de buruieni pe parcursul perioadei de vegetație.

Înflorirea și recoltarea filamentelor se fac între lunile octombrie și noiembrie. Florile, din care se obține stigmatul, se culeg în primele ore ale dimineții sau seara, când sunt puțin mai închise. Se extrag manual cele trei filamente din interiorul florii, acordându-se o atenție deosebită petalelor.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU

Lasa un comentariu