NOAPTEA TOMOGRAFULUI

11/09/2017

13-14 septembrie, noaptea programărilor pentru tomografii computerizate gratuite în octombrie

Programările aferente lunii octombrie pentru examinările CT decontate de Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ se vor face în dimineaţa de 14 septembrie, după cum a anunţat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, printr-un afiş postat pe una din uşile sectorului de imagistică. Este aproape sigur, însă, că bolnavii vor păstra „regula” din lunile trecute şi se vor aşeza la rând încă din seara de 13 septembrie. Se ştie că, pe 16 august, când s-au făcut listele pentru examinările CT din septembrie, au prins „loc” doar asiguraţii care s-au postat la rând cu noaptea-n cap, unii dintre ei rămaşi „nedezlipiţi” de scaunele de pe hol de cu seară.

Vorbim despre oameni bolnavi, pacienţi cu trupul „în pioneze”, care au reuşit să obţină trimitere gratuită pentru investigaţii taxate, în regim cu plată, de la 150 de lei în sus.

Ne pare rău pentru disconfortul creat prin acest sistem de înscriere pe lista de aşteptare aferentă lunii următoare, dar deocamdată nu am găsit altă soluţie pentru a face programările la computerul tomograf. Într-adevăr, sumele decontate de CAS nu sunt foarte generoase, dar mai primim şi suplimentări, ceea ce ne bucură. De fiecare dată când obţinem câte o suprafinanţare, anunţăm pacienţii care au lăsat un număr de telefon, astfel încât aceştia pot beneficia şi mai repede de investigaţiile necesare în stabilirea unui diagnostic”, ne-a declarat dr. Silviu Verzea, director medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi purtător de cuvânt al instituţiei.

Fondul lunar alocat de CAS Neamţ pentru investigaţii CT la spitalul judeţean este limitat, aşa încât nu pot beneficia de tomografie computerizată toţi bolnavii care se prezintă cu biletul de trimitere gratuit la spital, în ziua stabilită pentru programări. Şi cine nu reuşeşte să se programeze, mai aşteaptă o lună. Pentru luna noiembrie se vor face programări pe 13 octombrie, iar pentru o investigaţie imagistică în luna decembrie, pacienţii sunt aşteptaţi să se înscrie pe liste pe 15 noiembrie.

Nici celelate laboratoare de imagistică nu primesc fonduri generoase, programările, la una dintre cele două clinici din Piatra Neamţ care utilizează echipamente cu raze X, ajungând abia la pacienţii puşi pe liste în martie!

Spitalul Judeţean Neamţ a achiziţionat Computerul Tomograf în urmă cu un an, în sistem leasing, iar suma de plată depăşeşte un milion de euro şi trebuie achitată în 5 ani.

Computerul tomograf este în beneficiul pacienţilor care necesită o astfel de investigaţie pentru stabilirea unui diagnostic mai precis. Condiţia pentru a putea fi decontat serviciul este să existe trimitere de la medicul specialist. De asemenea, radiologii de la spitalul judeţean au mai precizat că aici pot efectua investigaţii şi persoanele neasigurate, contra cost. Desigur, programarea, pentru cei care plătesc, se face de pe o zi pe alta. Iar pacienţii internaţi în spital (fie spitalizare continuă, fie de zi) nu plătesc, pentru aceştia investigaţiile fiind gratuite şi… realizate în perioada spitalizării.

Geanina NICORESCU

Urmatorul articol >
DESTIN TRAGIC!

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. George 12/09/2017 la 8:02 - Reply

    bataie de joc in sistemul medical romanesc….

Lasa un comentariu