* (Învinge judecătorul? – explicație azi) * Un fel de recenzie a cărții lui Adrian Toni Neacșu
Acest episod este o paranteză la cartea în discuție/recenzie, dar având mare legătură cu tema noastră.
Eram la o mare judecătorie, în oraș de Curte de Apel, consilier juridic reprezentând în proces o firmă într-un litigiu comercial. Însoțit de fiica mea, de asemeni c.j.
Judecătoarea – o puștoaică, am studiat ulterior: era în meserie de un an și jumătate. Atmosferă dură. Când mi-a venit rândul, m-a luat din prima cam așa: Aveți delegație la dosar? Eu am zis că nu știu, dar o pot depune acum. Dânsa nu a avut timp de răspunsul meu – a vânturat cele vreo 10 file ale dosarului, după care a ridicat privirea triumfătoare: Am știut eu că nu aveți delegație.
Am depus delegația și a început dezbaterea. Vorba vine, pentru că pârâtul nu era prezent, fiind vorba despre o firmă fantomă, cu datele schimbate de trei ori în doi ani. Venind vorba despre citarea prin publicitate (prin presă), eu, pur și simplu nu aflasem ce invenție făcuseră deștepții noilor coduri, adică să plătim un avocat, așa zis curator pentru a face acea operațiune, adică dacă o făceam noi îi încălcam nuș’ce drepturi. Nu am avut nici o reacție nepotrivită, dar probabil se vedea ceva deosebit pe chipul meu, căci, la un moment dat domnișoara Președintă mi-a zis așa: Dar probabil că ați mai fost într-o sală de judecată, nu?
Nu i-am spus că prima mea prezență într-o sală de judecată, cu toată emoția și tot respectul, a fost cu ceva ani înainte de ivirea pe lume a Domniei-Sale; că, între timp, am stat o grămadă de ani pe scaunul acum ocupat de Dânsa, ca judecător și președinte de instanță.
În banca a doua, fiica mea se frământa și nu înțelegea cum de eu nu reacționez de nici un fel la un asemenea tratament. I-am explicat după, și chiar a înțeles. La ieșire, mi-a spus: Cartea lui Neacșu trebuia numită nu „Convinge judecătorul“, ci „Învinge judecătorul“. Recunosc aici paternitatea (maternitatea) acestui titlu în favoarea fiicei mele – mă voi recompensa eu cumva.
Explicația pentru cititori va veni în episodul următor, când vom reintra în forță în cartea prietenului Adrian Toni Neacșu.
Jud. Gheorghe Moroșanu
nihilsinegeo@yahoo.com