Există iminența alunecărilor de teren
Primăria cere bani de la Guvern pentru consolidarea versanților muntelui Cozla. În ultima ședință a Consiliului Local Piatra Neamț, consilierii au dezbătut și aprobat studiile tehnice pentru obiectivul “Lucrări de consolidare pentru punerea în siguranță a lucrărilor de investiții de pe platoul turistic Cozla din municipiul Piatra Neamt, afectate de calamitățile naturale produse în perioada 18-24 iulie 2011”.
Conform datelor existente până în acest moment, întârzierea respectivelor lucrări pune în pericol locuințele de pe străzile Ion Creangă și Ape Minerale, locuințe ce riscă să fie inundate în orice moment. Valoarea totală estimată pentru respectivele consolidări, este, potrivit specialiștilor, de 7.359.301 lei.
”În perioada 18-24 iulie 2011, pe teritoriul municipiului Piatra Neamţ au căzut ploi cu caracter torenţial ce au dus la creşteri de niveluri şi debite cu depăşirea cotelor de atenţie, pericol şi inundaţie pe toate cursurile de apă ale municipiului Piatra Neamţ, precum şi pe formaţiunile torenţiale. Au fost reactivate izvoarele de coastă înregistrându-se alunecări de teren a drumului de acces spre platoul turistic şi în apropierea patinoarului amenajat pe platoul turistic, astfel pe versantul sudic și estic de pe dealul Cozla s-au produs alunecări de teren pe o suprafață de 8600 mp. În prezent apare pericolul afectării sau distrugerii parţiale a străzilor Ion Creangă şi Ape Minerale prin înfundarea şi blocarea reţelei de canalizare pluvială, ducând la extinderea zonei afectate de inundatii: gospodării (anexe,beciuri) din strazile Ion Creanga şi Ştefan cel Mare, blocuri de locuinţe (subsoluri) din Strada Obor. Mai mult decat atât,există iminența alunecării terenului, care afectează grav siguranța locuitorilor din zonă și de la baza versantului”, se arată în referatul întocmit de specialiști pentru ca cererea Primăriei Piatra Neamț să poată fi depusă la Guvern în vederea obținerii banilor necesari.
Tot legat de acest proiect, pentru a se putea introduce acest obiectiv pe lista de investiții propuse a fi finanțate, Consiliul Local a mai aprobat angajamentul de a asigura finanțarea pentru lucrările de sistematizare pe verticală a amplasamentului, racordurile la utilități, întreținerea și exploatarea obiectivului de investiție și asigurarea cofinanțării investiției.
Irina ȘTEFĂNESCU