Nemţenii vor beneficia de noi programe de depistare a unor boli grave

09/10/2017

Finanţarea va fi din fonduri europene nerambursabile pentru echipamente şi pregătirea cadrelor sanitare
Investigaţii gratuite în timpul sarcinii pentru depistarea probelemelor fetale
Depistarea unor afecţiuni ale fătului în faza intrauterină, identificarea precoce a celulelor canceroase la sân şi col uterin, precum şi a tuberculozei şi hepatitelor B,C şi D vor deveni investigaţii mai facile pentru “muritorul de rând” prin gratuitate la analize specifice. Ministerul Sănătății a mai derulat, la nivel national programul pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, restul reprezintă programe care vor fi implementate în premieră.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că este nevoie de fonduri mai consistente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor privind achiziţionarea de echipamente performante pentru investigaţiile necesare depistării în fază incipientă a bolilor care pot fi letale şi pentru analize în sine, “astfel încât să nu existe sincope în derulare, așa cum s-a mai întâmplat în trecut”, după cum a spus ministrul Bodog.
Ministerul va accesa fonduri nerambursabile, de peste 191 milioane de euro, pentru implementarea celor cinci programe de screening precum și pentru formarea  personalului medical din domeniile prioritare de sănătate.
70.000 de persoane vor beneficia de servicii de prevenire, depistare şi tratament precoce al tuberculozei
În cadrul proiectului care va dura maxim 5 ani, un număr de 500 cadre medicale vor beneficia de programe de formare şi 70.000 persoane vor beneficia de servicii de sănătate de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente. Este prevăzut ca, 90% din persoanele care vor intra în program să provină din regiuni mai puţin dezvoltate ale României, iar 10% din Regiunea Bucureşti Ilfov. Toți pacienții tratați vor fi reevaluați periodic. De asemenea, tot în cadrul proiectului, va fi elaborată metodologia de screening a populației pentru depistarea tuberculozei.
Oncologie- nou: introducerea testării HPV în regim pilot pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 30 şi 64 ani
Reprezentanţii MS spun că vor fi alocate 47 de milioane de euro pentru programul național de depistare a cancerului de col. În prima fază vor fi alocate 5 milioane de euro pentru elaborarea metodologiei programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin (HPV/ Babeș Papanicolau) și pentru formarea personalului medical care va fi implicat în derularea acestor programe.
Cea de-a doua etapă este dedicată implementării efective a programelor regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin. În această fază vor fi alocate 42 milioane de euro (10.5 milioane de euro pe fiecare regiune de dezvoltare: Nord Vest; Nord Est; Sud Muntenia și Centru). Noutatea programului de screening constă în introducerea testării HPV în regim pilot pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 30 şi 64 ani.
În cadrul programului, peste 800.000 de femei cu vârsta cuprinsă între 24 – 64 ani urmează a beneficia de servicii de depistare precoce (HPV şi Babeş Papanicolau), precum şi de triaj citologic (în cazul femeilor identificate cu teste HPV pozitive în screening), tratament și reevaluarea periodică (follow-up) a pacientelor tratate pentru leziuni depistate, consiliere psihologică, etc. Vor fi finanţate și achiziţii de echipamente, precum şi servicii de sprijin pentru femeile din grupuri vulnerabile (ex. costuri de transport etc.).
Femeile de 50-69 de ani vor beneficia gratuity de screening prin testare mamografică, evaluări ecografice ale leziunilor
Vor fi implementate programele regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân. Vor fi alocate 16 milioane de euro (8 milioane de euro pentru fiecare proiect, fiecare proiect necesitând acoperirea a 2 regiuni de dezvoltare: Nord Vest şi Vest, respectiv Nord Est şi Sud Est). Peste 30.000 de femei cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 ani care au domiciul într-una din aceste regiuni de dezvoltare vor beneficia, gratuit, de servicii de screening prin testare mamografică cu dublă citire și arbitraj, evaluări ecografice a leziunilor mamare incipiente depistate (mamografii declarate pozitive direct sau după arbitraj), biopsierea și confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte cu trimitere la tratament a pacientelor confirmate cu diagnostice de leziuni mamare incipiente. Tot în cadrul proiectului vor fi finanţate acţiuni de achiziţie echipamente.
Mamă şi copil: ecografie trimestrul I de sarcină, amniocenteză şi ecografie în trimestrul II
Peste 19 milioane de lei vor fi alocate programului Mama şi copilul. În primă etapă vor fi alocate 3 milioane de euro pentru dezvoltarea registrelor naționale pentru programele regionale de îngrijire a gravidei și copilului şi pentru organizarea programe de formare profesională specifică pentru personalul implicat în îngrijirea gravidei și copilului. Programele de formare vor putea include personal medical din toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.
În cea de-a doua etapă vor fi implementate programe şi servicii de sănătate de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce prenatal: consult medicina de familie, consult de specialitate obstetrică-ginecologie, analize laborator, analize prenatale: test combinat (trimestrul I): ecografie, biochimie și interpretarea rezultatului obținut, morfologia fetală de trimestrul II (ecografia morfologică), amniocenteza etc. Tot în contextul proiectelor vor putea fi achiziţionate echipamente necesare activităților.  Pentru etapa II vor fi alocate 16 milioane de euro (2 milioane de euro pentru fiecare regiune de dezvoltare).
Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu