„Neamurile“ l-au trimis după gratii

25/11/2015

ciocan_judecata_01_07Scandal, ultraj, iar acum tentativă de omor, Budeș Copoț (sau Gutui, cum îi spun neamurile), 37 de ani, din Târgu Neamț, a ajuns ca în timp record să intre în tot felul de necazuri penale. „Implicat“ și într-un trafic de influență „regizat“ de Sorinel Voroneanu, acum Budeș Copoț tocmai a primit o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru că a băgat cuțitul într-un verișor al lui, Fluturaș Copoț. Tribunalul Neamț a dat ieri sentința în acest dosar, dar decizia poate fi atacată. „Condamnă pe inculpatul Copoț Budeș, aflat în prezent în Penitenciarul Bacău, la pedeapsa de: – 6 (șase) ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a și b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal cu referire la art. 41 Cod penal, cu aplicarea art. 374 al. 4 Cod procedură penală cu referire la art. 396 al. 10 Cod procedură penală”, se spune în încheierea de ședință.

Fluturaș nu a avut pretenții materiale de la agresor, dar acesta trebuie să-i achite cheltuielile cu spitalizarea, respectiv 3150,45 lei. Cei doi s-au luat la ceartă într-o zi din luna iulie 2015, când s-au întâlnit în curtea unei hale dezafectate din Târgu Neamț. Nu le-a ajuns firul vechi și atunci Gutui a scos cuțitul și l-a lovit pe vărul său. (C.I.)