*Ieri dimineaţă, la ora 8, pe crestele semeţe ale masivului Ceahlău se înregistrau minus 13 grade Celsius!
*Ger şi ninsori şi săptămâna viitoare
În noaptea de joi spre vineri, anotimpul alb ne-a dat de înţeles cam cine e „şeful”. Căci aşa cum se spune:”Iarna n-a mâncat-o lupul!”, fiindcă a nins, iar frigul s-a „cuibărit” prin tot judeţul, coborând vertiginos mercurul din termometre, mai ales în partea de vest a Neamţului. La ora 8, pe masivul Ceahlău se înregistrau cele mai mici temperaturi din România, respectiv minus 13 grade Celsius! Tot acolo se formase chiciură, iar grosimea omătului era de 64 de centimetri.
Şi în partea de est, la primele ore din zi se formase un strat nou de zăpadă, iar fulgii de nea „mărşăluiau” spre pământ fără întrerupere. La aceeaşi oră, în Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, mercurul din termometre arăta minus două grade Celsius. În Roman, temperatura diurnă a aerului era de minus un grad Celsius. La polul opus, în ţară, în Caransebeş, iarna nu-şi pusese încă amprenta, fiindcă erau 6 grade Celsius.
Şi în acest weekend, în Neamţ cerul va fi mai mult acoperit şi va ninge. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, temperaturile diurne ale aerului vor fi negative, mai precis de minus un grad Celsius. După lăsarea întunericului, mercurul din termometre va scădea până la minus 9 grade Celsius!
Dar şi luni, 9 februarie va ninge şi va fi frig. Ziua, temperatura maximă a aerului va fi de minus două grade Celsius. Noaptea, minima din termometre va arăta minus 9 grade Celsius.
A doua zi va fi şi mai rece. La ora prânzului, temperatura aerului va scădea până la minus 4 grade Celsius. Cerul va fi mai mult acoperit. Noaptea, la minus 11 grade Celsius se va lăsa gerul.
V. ANDRIEŞ