Neamțul la reconversie: când fruntaș, când codaș!

06/05/2018

*În această lună, la centrele de formare profesională din județ vor participa 48 de cursanți
*Cel mai mare interes a fost pentru școlarizarea în meseria de contabil
După ce în luna martie a acestui an, cu 150 de participanți, județul Neamț se clasa pe locul 3 pe țară, la programele de formare profesională, iată că în prezent lucrurile au luat o altă întorsură, fiindcă la cursurile organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț s-au înscris doar 48 de persoane, respectiv contabilitate (20 cursanți), comunicare în limba engleză (14) și inspector în domeniul securității și sănătății în muncă (14).
“Programele de formare profesională sunt de inițiere, care au o durată de 120 de ore, în ocupațiile de inspector în domeniul sănătății și securității în muncă și comunicare în limba engleză. Persoanele înscrise în evidența agenției de șomaj, vor beneficia de gratuitatea calificării, precum și de decontarea transportului, respectiv de la domiciliu și până la locul de desfășurare a școlarizării”, ne-a declarat Elena Chirilă, purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț.
*În mai, la nivel național, mii de persoane participă la școlarizările organizate de Agenția Națională de Șomaj
Tot în această lună, însă la nivel de țară, 2.601 persoane vor putea participa la cursurile gratuite organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări de agent de securitate – (195); lucrător în comerţ (167); bucătar (164); inspector (referent) resurse umane (151); comunicare în limba engleză (148); lucrător în cultura plantelor (141); operator introducere validare și prelucrare date – (124); lucrător în structuri pentru construcții – (100); îngrijitor bătrâni la domiciliu (90); frizer, coafor, manichiură, pedichiură (83). Judeţele în care, în luna mai, se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt: Dolj (182 persoane), Vrancea (182), Dâmbovița (168), Brașov (168) și Hunedoara 126.
În perioada ianuarie-martie 2018, ANOFM a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 5.007 de persoane. Din acestea, 3.924 sunt șomeri, 437 plătesc cursurile, 14 primesc servicii gratuite de evaluare a competențelor, și 619 care beneficiază de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie. În perioada de referinţă au fost organizate 225 programe de formare profesională gratuite din care, 137 programe de calificare/recalificare şi 88 de programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare. Cel mai ridicat interes pentru astfel de școlarizări s-a înregistrat în rândul șomerilor cu vârsta peste 45 de ani, 38,99%, urmați de cei din grupa de vârstă 35–45 de ani, 30,30%, apoi de cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, 19,67%, și de tinerii sub 25 de ani, respectiv 11,04%. În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi, 2.191 persoane (55,83%), au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmaţi de cei cu studii gimnaziale 1.059 persoane (26,99%), şi cei cu studii superioare 674 persoane (17,18%). Ocupaţiile în care au fost formaţi cei mai mulţi şomeri au fost: agent de securitate – 354, lucrător în comerţ – 321, inspector (referent) resurse umane – 319, operator introducere validare şi prelucrare date – 309, bucătar – 197, lucrător în cultura plantelor- 192, contabil – 149, instalator instalaţii tehnico sanitare şi de gaze – 140, lucrător în creşterea animalelor – 110, frizer-coafor manichiurist pedichiurist- 109, coafor- 104. Rezultatele monitorizării persoanelor care s-au angajat într-o perioadă de cel mult 12 luni de la absolvirea cursului arată că 2.442 de participanţi îşi găsiseră un loc de muncă în până la 31 martie 2018.
V. ANDRIEȘ

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. Diogene 07/05/2018 la 8:13 - Reply

    Nu inteleg de ce numai cei care sunt in somaj sau cei care nu au serviciu nu platesc cursurile de reconversie???Ca si ceilalti pot ajunge oricand someri daca nu au o reconversie facuta….

Lasa un comentariu