Pentru sesiunea a doua de bacalaureat din acest an s-au înscris deja 1853 de candidaţi. Acestora li se vor alătura liceenii care vor reuşi să trecă de coregenţe. Zilele următoare vor avea loc examenele de corigenţă, urmate de înscrierile pentru „ultimul tren” care conduce spre obţinerea diplomei de bacalaureat.
Inspectorul general adjunct şcolar Gabriela Banu ne-a declarat că pentru sesiunea din toamnă au fost organizate mai puţine centre de examinare: „Am trimis la Minister datele privind înfiinţarea a şase centre, din care trei la Piatra Neamţ, doua la Roman şi unul la Târgu Neamţ. Încercăm să avem un număr mai mic de centre de examinare pentru că sunt mulţi colegi profesori plecaţi în concediu. Efortul pe care l-au depus în această vară cu atât de multe examene organizate au făcut ca perioada de concedii să fie dusă spre august, aşa încât trebuie să avem grijă să nu fie un număr prea mare de centre”.
Examenul începe pe 16 august, cu partea de competenţe, dar probele scrise vor începe cu 26 august. Sunt foarte multe cazuri în care candidaţii au participat la sesiunea din vară, unde au obţinut unele note sub 5 şi au de dat examen doar la acele discipline la care nu au trecut de acest „prag” şi nici nu au reuşit să obţină media minim 6 pentru a putea fi consideraţi „admişi”.
G. NICORESCU