Motociclist mort, după ce s-a izbit de un copac

10/04/2017

Duminică, 9 aprilie 2017, în jurul orei 15, pe raza localității Vădurele, din comuna Alexandru cel Bun, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unui motociclist.

Polițiștii care au fost solicitați la locul accidentului au stabilit că un tânăr de 28 de ani, din comuna Alexandru cel Bun, conducea o motocicletă pe DC132, pe direcția Vaduri – Agârcia, când a pierdut controlului asupra direcției motociclului și s-a izbit în gardul unui imobil, iar apoi s-a răsturnat. „Victima a fost transportată la Spitalul Județean Neamț, unde a decedat“, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Tot duminică, în jurul orei 16,30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe raza localității Crăcăoani a avut loc un accident rutier. Din primele cercetări, se pare că în timp ce un bărbat de 53 de ani, din Crăcăoani, se deplasa cu bicicleta pe DC163, din direcția Poiana Cracăului spre Crăcăoani, fiind sub influența alcoolului, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, accidentându-se la cap. „În cele două cazuri cercetările sunt desfășurate, distinct, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă“, a mai spus aceeași sursă. (C.I.)