“Misiune pe Marte” pentru firmele autohtone: revenirea în țară a lucrătorilor plecați la muncă peste hotare

11/12/2017

Loc de munca

*În România este penurie de lucrători, afară companiile atrag ca un burete forța de muncă mioritică
*Cele mai multe joburi vacante sunt în agricultură, în Spania și Portugalia, la cules de fructe
Guvernanții speră în miracole. Se tot vorbește de o criză de lucrători în țară, însă o bună parte din patroni nu vor să bage mai adânc mâna în buzunare, astfel încât omul să o ducă mai bine fără a mai fi nevoit să-și plimbe bagajele prin străinătate. Din păcate, această problemă se simte cel mai acut în zona Moldovei, unde salariații se fac că muncesc, iar angajatorii că plătesc. Și astfel necazul rămâne și „fierbe” la foc domol, o soluție pe termen lung ar fi investițiile străine majore, care să creeze mai multe oportunități de angajare, lefuri pe măsură și care să aducă mai mulți bani la bugetul local.
Revenim la subiectul analizat, respectiv joburile din alte state direcționate lucrătorilor români. În această perioadă, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 1.512 locuri de muncă vacante, majoritatea în agricultură, la cules de trufandale în Spania, unde sunt vacante 800. Tot ibericii mai dispun de 10 slujbe ca sudor, 3 de tehnician, unul de inginer automatizări și încă unul ca montator structuri (panouri) metalice. Și angajatorii portughezi par a fi interesați de munca prestată de agricultorii români, care oferă nu mai puțin de 330 de locuri de posturi, respectiv 300 de culegători de zmeură și 30 de culegători de mure, afine și zmeură.

*Firmele nemțești, mai “strânse la pungă” când vine vorba să angajeze români

În Germania, nemțenii dispun de aceaste joburi: 23 de posturi ca șofer de camion, 10 de personal în domeniul gastronomiei de sistem, 10 de programator PLC și câte 4 ca betonist, electrician în construcții, excavatorist, montator izolații clădiri, și specialist în sisteme canalizare și câte 3 de operator utilaje pentru construcții și zidar. Tot aici, mai sunt libere câte două ocupații ca bucătar, electrician construcții cabluri, lucrător în construcții, maistru construcții de drumuri, maistru construcții rețele de cabluri, maistru hidroizolații clădiri, mecanic instalații sanitare, de încălzire și climatizare, montator instalații electrice, operator mașini și șofer de autobuz. Cine vrea să-și facă o carieră în această țară, trebuie să știe că mai sunt vacante câte un job de instalator/montator țevi, instalator clădiri, maistru construcții civile, manager în construcții, manager front office, mecanic instalații de climatizare și refrigerare, mecanic instalații sanitare, termice/de climatizare, menajeră – șefă, muncitor în construcții din beton armat, montator acoperișuri, ospătar, operator pompe de beton și sudor.
În Cehia se caută profesioniști care să lucreze ca șlefuitor, pilitor-20 de posturi, forjor-15, ca operator CNC-15, 5 șofer tir internațional -5 și câte un job de electrician, tehnician frigidere și tehnician la mașini pentru prelucrarea produselor din plastic. Și companiile din Regatul Marii Britanii au de lucru pentru 50 de măcelari, tranșatori, fansonatori, împachetatori carne, pentru 5 îngrijitori persoane la domiciliu și un supervisor podgorie. În Italia, lista cuprinde 40 locuri de muncă ca îngrijitori la domiciliu și tot atâtea în Slovacia, respectiv operator producție.

*Multe joburi vacante se găsesc și în Belgia

Firmele belgiene au vacante aceste posturi: operator CNC-6, șofer camion C-3 și două de electrician întreținere și reparații. În plus, mai este vacant câte un job de bucătar restaurant de afaceri, electrician rezidențial, inginer dezvoltare, inginer de calitate industrial, inginer producție, inginer materiale, inginer aplicație, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, magaziner, mecanic autoturisme, montator semnalizare de cale ferată, montator linie superioară cale ferată, operator mașină de îndoit cu formă liberă, proiectant mecanic, operator/ambalator în industria alimentară, operator turnare metale, programator CNC, sudor semi automat, stivuitorist, șofer cu experiență în utilizarea macaralei, tehnician de întreținere și instalare, tehnician hvac și tehnician testare. O țară mică precum Luxemburg are de lucru pentru 10 români, în meseria de senior tehnician Chrome. Și vecinii unguri dispun de posturi de lăcătuș și de tot atâtea ca sudor. Norvegienii vor să încadreze 3 montatori de acoperișuri, doi frizeri și un lucrător în beton. Firmele din Suedia sunt interesate să angajeze 3 tehnicieni sistem Mercedes-Benz și doi specialiști componente auto. În Slovenia ar fi nevoie de două persoane pentru curățenie și de un inginer mecanic. În Polonia, companiile doresc să încadreze un vânzător și un specialist în servicii clienți. În lrlanda se caută personal auxiliar de asistență medicală/îngrijitor la domiciliu.
V. ANDRIEȘ