Un târgnemţean în vârstă de 42 de ani a fost prins, în Suceava, în timp ce conducea un microbuz ticsit cu ţăgări de contrabandă. Potrivit unui comunicat emis de IGPR, cele 90.000 de ţigarete găsite în autovehicul erau transportate într-un compartiment special amenajat pentru astfel de transporturi.
“La data de 6 octombrie a.c, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din oraşul Târgu Neamț, judeţul Neamț. În urma controlului, în interiorul autoturismului, într-un compartiment special amenajat de sub banchetă, polițiștii au descoperit peste 99.000 de ţigarete fără timbru. Atât bunurile accizabile, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, cât și autoturismul folosit la transport au fost indisponibilizate în vederea confiscării”, a transmis IGPR.
În cauză, față de bărbatul de 42 de ani, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Geanina NICORESCU