Acum, în 2017, când se împlinesc 180 de ani de la nașterea Marelui Humuleștean și peste 120 de ani de la moarte, consider că scriitorul este una dintre cele mai prezente personalități ale culturii române păstrate în conștiința locuitorilor din ținutul Neamț. Cât privește pe humuleșteni, nu cred că există vreo-unul care să nu fi „descoperit“ un cât de mic grad de rudenie cu cel care s-a născut în localitatea de pe malul Ozanei.
Propunându-ne să aducem un modest omagiu celui pe care G. Călinescu îl considera ca fiind unul din cei patru mari clasici ai literaturii române, alături de Mihai Eminescu, I. L. Caragiale și Ioan Slavici, ne-am gândit să realizăm o trecere în revistă a faptelor care ar putea alcătui o imagine a prețuirii de care s-a bucurat ilustrul scriitor din partea locuitorilor de pe aceste locuri și mai ales a oamenilor de cultură. Dar nu mare ne-a fost surpriza când am constatat că prea puține au fost faptele prin care urmașii scriitorului și-au arătat prețuirea.
Prea puține sunt gesturile de remarcat din partea celor care s-au ocupat de localitățile ce într-un fel sau altul au legături cu scriitorul. Câteva străzi, unele chiar de mici dimensiuni și periferice, câteva instituții de cultură și o localitate poartă astăzi numele celui pe care îl aniversăm. Înainte de 1989, s-a realizat, prin grija Comitetului de Cultură și Artă al Județului Neamț, o statuie ce poartă semnătura sculptorului Ion Vlasiu, amplasată din anii ̕ 70 ai secolului trecut în PiatraNeamțși tot în acea perioadăs-a renovat și reamenajat Casa memorială Ion Creangă, la Humulești(înființată în 1954), o vreme s-a organizat festivalul de film pentru copii „Punguța cu doi bani“, la care s-a prezentat în premieră și filmul Elisabetei Bostan(născută în Neamț), iar manifestarea anuală Șezătoare la Humulești a devenit cunoscută în întreaga țară, de-a lungul mai multor ediții fiind prezente numeroase personalități ale culturii române.După evenimentele din decembrie 1989, putem spune că în prezent,omagierea lui Creangă se limitează la un spectacol al elevilorcu urături tradiționale, spectacol pe care, apoi, în aceeași zi îl reproduc și în fața primăriei din orașul Târgu Neamț. Uneori, se mai organizează și câte un simpozion cu participarea unor intelectuali locali. Mai mult, tot după 1989 au fost câteva „inițiative“ de care inițiatorii lor ar trebui să se rușineze. Despre ce este vorba? Un „mare“ intelectual s-a gândit că n-ar fi rău să realizeze „oarece profit“ prin publicarea și difuzarea celor două povești corozive ale scriitorului, lucru pe care l-a și făcut în condiții grafice execrabile fără nici o explicație. Același ins a mai avut o inițiativă, aceea de a realiza o traducere actuală a primei monografii ce poartă numele „La vie et l’oeuvre de Ion Creangă“ (teză de doctorat a autorului)de Jean Boutière(filolog francez, specialist în filologia romanică), deși exista încă din 1976 o excelentă traducere realizată de academicianul prof. univ. dr. doc. Constantin Ciopraga. De altfel, specialiștii au amendat imediat inițiativa noului traducător, acuzându-l de plagiat.
În aceeași categorie ai inițiativelor nejustificate se înscrie și cea a unui profesor de limba și literatura română care, împreună cu un alt coleg profesor de educație fizică au alcătuit o culegere din texte alescriitorului pe care au difuzat-o contra-cost în școlile din județ ca material auxiliar pentru activități extrașcolare.
Ar mai fi de amintit și unele versificații și dramatizări „inspirate“ din opera „Amintiri din copilărie“, dar istoria literaturii nu a reținutdecât o lucrare dintre acestea, pe care o amintim și noi:„Catiheții de la Humulelști“ (1938) de scriitorul-medic I.I.Mironescu(n. Tazlău,Neamț).
De-a lungul anilor, după moartea scriitorului și până în prezent au fost realizate sute de ediții în țară și în străinătate, multe dintre acestea menționate inițial de Jean Boutière.
Despre Ion Creangă, cel caracterizat în diverse feluriși, se pare, niciodată îndeajuns, s-a scris mult, subiectul fiind abordat din diverse perspective: de la simple articole (cu prilejul aniversărilor sau comemorărilor, când, de regulă, sunt transcrise sintagme care, de atâta folosire, s-au tocit), la prefețe atașate unor ediții și studii compartimentale privind viața, numai o parte sau opera în întregime, până la abordarea aproape exhaustivă a subiectului (Vezi G. Călinescu.), dar, de fiecare dată, mai rămânând câte ceva de spus.
Exegezele au umplut rafturi întregi de bibliotecă.
De la o ediție la alta, s-au adus îmbunătățiri conținutului, dar de fiecare dată s-au strecurat și suficiente erori. Pentru o asemenea întreprindere, se impunea o muncă deosebită de cercetare, aceasta fiind făcută cu o insistență aparte de G.T. Kirileanu. Nu ne vom opri asupra edițiilor semnate de el, în colaborare sau în nume propriu, deoarece activitatea sa de cercetător și editor al operei lui Creangă a făcut obiectul unei analize pertinente desfășurate de Constantin Bostan de-a lungul a peste patru decenii, dacă avem în vedere semnătura acestuia pusă pe prima carte publicată despre cărturar. La împlinirea a cinci decenii de la trecerea la cele veșnice, a celui numit „omul, cărturarul, editorul, bibliotecarul, autorul de discursuri regale, sfătuitorul de taină și folcloristul“, și considerat „un destin sub semnul lui Creangă și Eminescu la Palatul Regal“, Constantin Bostan a publicat o carte în care un capitol este dedicat operei lui Creangă și o bibliografie („G.T. Kirileanu și opera lui Ion Creangă“), în trei compartimente: ediții, scrieri din volume și periodice, referințe critice. Considerăm această listă a edițiilor ca fiind completă și academic redactată, pe care am văzut-o până acum. Depășește chiar și alcătuirea din capitolul „Scrieri“ anexat articolului destinat lui Ion Creangă în „Dicționarul general al literaturii române“, C/D, 2004. Așadar, ne vom opri asupra ediției considerate de întreaga critică literară cea mai completă din câte s-au alcătuit până la acea dată: Ion Creangă, „Opere, ediție note și glosar de G. T. Kirileanu“, București, Editura Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II“ (Colecția „Scriitori români moderni“), 1939, 353 p., cu toate că, nu se știe din ce motive, glosarul acestei ediții, în loc să fie cel realizat cu ani în urmă de editorul de acum și încredințat, în 1936, lui C. Botez, este „Cuvinte din «Amintiri»explicate de însuși Creangă“, glosar luat din cele patru pagini încredințate lui, în 1906, de către Titu Maiorescu, acestea dovedindu-se până la urmă că nu aparțin humuleșteanului. Eroarea va fi regretată de Kirileanu până la sfârșitul vieții. Demn de menționat este și faptul că această ediție conține cele două povești corozive, editorul având grijă să le includă doar într-un număr limitat de exemplare, ce au fost difuzate controlat. După această dată, s-au publicat numeroase ediții ale operei lui Creangă, de uz școlar și critice, ultimele fiind, în general, alcătuite după modelul Kirileanu, citat în treacăt sau nefiind amintit. Toate acestea se găsesc, de asemenea în bibliografia alcătuită de Constantin Bostan.
Cea mai recentă Ediție „Creangă“(Ion Creangă, „Opere, ediție critică cu note, variante și glosar de G. T. Kirileanu“, pref. și îngr. reed. de Cristian Livescu, Ed. Crigarux (Colec. Patrimoniu), PiatraNeamț, 2004)a realizat-o criticul și editorul Cristian Livescu, care, în prefață („G.T. Kirileanu – o viață dedicată editării lui Creangă“), pe baza unei argumentații ample și pertinente, apreciază că „G.T. Kirileanu rămâne cel mai important și celmai competent editor al operei lui Ion Creangă“, apoi face precizarea: „Reproducem integral ediția «clasică» din 1939și, pentru prima oară, glosarul lui Kirileanu și Vasiliu însoțește setul de «Opere» datorate povestitorului…“
Tot Cristian Livescu este cel care în cadrul editurii pe care o conduce a inițiat seria „Biblioteca Ion Creangă“ în care a publicat în ultimii ani câteva volume deosebit de interesante și utile în cercetarea vieții și operei lui Ion Creangă: „Gânditorul de la Humulești“, „Ion Creangă“ de Al. Piru, „Despre Creangă“ de Nicolae Iorga, „Ion Creangă“ de Vladimir Streinu, „Ion Creangă în viziunea contemporanilor. De la imagine la mit“ de Cristian Livescu.
Tot printre exegeții ce aparțin prin naștere spațiului actual al județului Neamț îl menționăm și pe Savin Bratu(n. Roman) cu monografia „Ion Creangă“, București, 1967.
În încheierea acestor rânduri supunem atenției celor care în momentul de față conduc destinele Județului Neamț, inclusiv în domeniul cultural, două aspecte pe care le considerăm ca făcând parte tot din aria preocupărilor de prețuire a lui Ion Creangă.
În cazul în care se va iniția o renovare a casei memoriale din Humulești, sugerăm să se aibă în vedere urmărirea cu atenție a lucrărilor ce se vor executa ca să nu ne trezim cu „îmbunătățiri“ cu termopane ca la Cetatea Neamț, cu „surprize“ ca la Teatrul Tineretului din PiatraNeamț sau cu „zidiri“precum cazemata dintre Colegiul Național „Petru Rareș“și Biserica Domnească „Sfântul Ioan“ din PiatraNeamț.
Cred că a venit timpul ca prețuirea marelui scriitor să se materializeze într-o instituție de documentare și cercetare așezate în preajma casei memoriale precum cea de la Ipotești destinată poetului național. Aceasta ar trebui să găzduiască o sală de conferințe, simpozioane și alte manifestări literare, o bibliotecă documentară care să conțină ediții ale operei scriitorului publicate în cei peste 127 de ani de la moartea acestuia și, desigur, întregul complex, inclusiv casa memorială ar trebui să dispună de personal calificat care să aibă în „fișa postului“ atribuțiuni de documentare și cercetare așa cum se obișnuiește la instituțiile de acest fel. Din păcate până acum în cei peste 60 de ani de când ființează Casa Memorială Ion Creangă, toți cei care s-au perindat pe aici, s-au limitat la difuzarea biletelor de intrare și la un ghidaj stereotip, rareori publicând în presă, la date aniversare unele articole.
Numai aducându-ne aminte mereu de cel care a fost și care rămâne unul din cei mai mari clasici ai literaturii române și inițiind anumite manifestări pe măsura Marelui Humuleștean, vom putea să spunem că îl omagiem așa cum se cuvine.
Constantin TOMȘA