Medicii se spală doar acasă

05/07/2013

spitalroman1

După problema semnalată luna trecută la secţia Radiologie, unde cadrele medicale sunt nevoite să împartă toaleta cu pacienţii Spitalul Municipal de Urgenţă Roman se confruntă cu o altă situaţie inedită.

Cadrele medicale sunt obligate să folosească duşurile din băile dedicate pacienţilor, deşi este obligatoriu ca fiecare cameră de gardă a medicilor şi asistenţilor medicali să aibă, pe lângă toaletă, şi duş.

Foarte puţine camere de gardă respectă acest lucru, iar cadrele medicale nu au altă soluţie decât să folosească duşurile din băile pacienţilor. Cele mai multe cadre medicale preferă, însă, să facă acest lucru acasă. „Cameră de gardă cu duş există doar la etajul II, III şi IV. În rest, deşi este absolut normal şi impus prin norme sanitare, camerele de gardă nu au duş, ci doar o toaletă. Este penibil ca, în anul 2013, un medic să nu poată face un duş în timpul unei gărzi, aşa că cei mai mulţi, pentru că nu avem voie să părăsim spitalul în timpul gărzii, preferăm să facem duş acasă. Din păcate, nu avem cum să spargem pereţii şi să modificăm instalaţiile după bunul plac.”, a declarat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul interimar al spitalului.

Dan VASILIU

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. vlad 06/07/2013 la 14:49 -

    Aceeasi situatie este si la spitalul judetean Piatra-Neamt,unde la anumite sectii, medicii trebuie sa mearga la acelasi WC cu pacientii,
    de dus sau baie unde sa-ti faci toaleta sumara dupa 24 de ore de garda,cind trebuie sa mai stai 7 ore -in continuare -in spital,nici vorba.
    Acestei societati romanesti ,care intelege asa civilizatia,ii doresc
    sa mai aiba medici-in spitalele de stat -in urmatorii ani.