Mașină cu țigări de contrabandă confiscată de poliție, la Piața Centrală

06/04/2017

Un bărbat și o femeie din Negrești au rămas fără autoturism, după ce au fost opriți de poliție la Piața Centrală din Piatra Neamț.

Miercuri dimineață, în cadrul unei acțiuni organizate la nivelul Poliției municipiului Piatra Neamț, polițiștii au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe strada Baltagului. „A fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 41 ani, din Negrești, iar în urma controlului efectuat asupra autoturismului s-a constatat că pe bancheta din spate și în portbagajul vehiculului se aflau 743 de pachete de țigări, respectiv 14.860 de țigarete, de proveniență din Republica Moldova, fără a fi supuse taxelor vamale. În autoturism se mai afla un pasager, o femeie de 35 de ani, din Negrești“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Polițiștii au confiscat țigările și au luat măsura indisponibilizării autoturismului folosit la infracțiune.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia prevăzută și pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006. (C.I.)

Lasa un comentariu