Mascaţii au “ridicat” 3 tâlhari şi 2 tăinuitori

09/10/2017

Trei tâlhari din Icuşeşti, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, şi un cuplu de 46, respective 50 de ani, care a tăinuit faptele grupului de infractori, au fost ridicaţi de poliţişti, în ziua de 7 octombrie. Locuinţele făptaşilor au fost percheziţionate de polițiștii de la Secția Rurală Ion Creangă împreună cu cei din cadrul Biroului de Investigații Criminale Roman, însoţiţi de luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale.

În urma activităților desfășurate, la domiciliul unuia dintre cei trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, respectiv al celui de 26 de ani, au fost găsite două telefoane mobile, un lănţişor de aur ce aparţine părţii vătămate, precum şi suma de 3.900 lei reprezentând contravaloarea a 1.000 dolari ce ar fi fost schimbată recent la o casă de schimb valutar. Totodată de la cele trei locaţii au fost ridicate mai multe bunuri electronice (telefoane, tablete) precum şi scule electrice alecăror provenienţă persoanele percheziţionate nu au putut

o justifica şi despre care există indicii că ar face obiectul cercetărilor în alte dosare penale”, a declarat inspector Elena Bulgărea, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Tinerii sunt bănuiți că în noaptea de 27/28.09.2017 ar fi pătruns în locuinţa părţii vătămate, de unde au sustras prin întrebuinţarea de violenţe suma de 6500 dolari, 200 euro, 700 lei, două telefoane mobile, unlănţişor de aur şi un inel din material compozit. Polițiștii au extins cercetările stabilind că imediat după săvârșirea faptelor, alte două persoane, un bărbat de 50 de ani și o femeie de 46 de ani, ar fi luat la cunoştinţă despreaceste fapte, însă nu au anunţat organele abilitate.

Ca urmare a probatoriului strâns de polițiști, cei trei tineri au fost reținuți pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, iar cei doi adulți au fost reținuți pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând ca astăzi să fie prezentați instanţei de judecată cu propunerea luării unor măsuri preventive”, a conchis inspector Elena Bulgărea.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu