Mai multe echipaje de poliţie au reţinut un tânăr care a vandalizat o scară de bloc

11/10/2017

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Roman, a fost prins de poliţişti după ce a făcut un scandal- monstru într-o scară de bloc în care locuieşte femeia pe care a vrut, de fapt, să se răzbune.
“Mai multe echipaje de poliție din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit la sesizarea manifestării agresive a unui bărbat, pe fondul consumului de alcool. Acesta a fost prins în apropierea locului faptei, după ce a fugit încercând să se sustragă. Bărbatul de 27 de ani a fost preluat și condus la sediul Poliției, fiind cercetat pentru faptul că a provocat scandal pe scara blocului de pe strada Anton Pann, distrugând geamurile de la ușile de pe casa scării și elementele de caroserie de la un autoturism parcat în faţa blocului. Totodată acesta ar fi amenințat o femeie de 33 de ani, din Roman, care domiciliază în zona respectivă și căreia i-a distrus ușa de la apartament”, a declarat inspector Elena Bulgărea, purtător de cuvânt la IPJ Neamţ.
Polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice,
violare de domiciliu şi ameninţare. Ieri, bărbatul recalcitrant a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu