Lunetiști în Turnul Ștefan cel Mare și luare de ostatici

05/04/2017

Pietrenii au sărbătorit Ziua Jandarmeriei miercuri, 5 aprilie, când pe Platoul Curții Domnești au avut loc mai multe evenimente dedicate marcării împlinirii a 167 ani de la înființarea instituției.

Deschiderea festivităților a fost făcută de jandarmi călare, care au pornit în frunte cu Costache Lupu de la Baza Hipică și au parcurs traseul Podul Căprioara – Telegondolă – Muzeul de istorie – Hotelul Ceahlău – Teatrul Tineretului – sediul Jandarmeriei Neamț și au poposit pe Platoul Curții Domnești. Aici, publicul a urmărit cu interes expoziția de tehnică și armament din dotarea jandarmilor nemțeni, oferta educațională pentru tinerii care doresc o carieră militară, un scurt curs de acordarea primului ajutor susținut de Crucea Roșie Neamț și o demonstrație de arte marțiale prezentată de sportivii Clubului Musashi din Piatra Neamț.

Cel mai atractiv moment, marcat cu aplauze și strigăte de uimire venite din public, a fost exercițiul demonstrativ oferit de trupele Detașamentului 1 Mobil Piatra Neamț. Scenariul a cuprins un atac concentrat a patru infractori care au coborât din două autoturisme, au luat ostatic un jandarm și au atacat un lunetist care se pregătea să-i anihileze din Turnul lui Ștefan cel Mare. Sincronizarea și rapiditatea cu care mascații jandarmi au reușit să imobilizeze atacatorii și să „redea“ pietonalul pietrenilor a fost răsplătită cu aplauzele celor mici, mai ales, care apoi au pus o sumedenie de întrebări jandarmilor care au prezentat tehnica și armamentul.

Cristina IORDACHE