Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Mica publicitate
Local
Publicitate

 

Cei mai mari eroi au avut curajul sa lupte!

 
 

Alimentele de la UE se distribuie în două locaţii

Anul acesta, primăria pietreană intenţionează să distribuie alimentele gratuite de la Uniunea Europeană în doar două puncte din oraş: la cantina socială din Speranţa, pentru persoanele defavorizate care locuiesc în zona respectivă, şi la cantina socială de pe Calea Romanului. În acest fel, va fi evitată situaţia neplăcută din toamna trecută, cînd angajaţii Serviciului de Protecţie Socială au îngheţat de frig prin depozite, în aşteptarea celor care ar fi trebuit să se prezinte să-şi ridice ajutoarele.
"Anul trecut, s-au făcut tot felul de demersuri pentru a-i chema pe oameni: s-au dat anunţuri în presă, am pus afişe la centrele sociale, am trimis scrisori acasă beneficiarilor, unora dintre ei - persoane cu handicap - le-am dus alimentele acasă. Am făcut eforturi foarte mari să distribuim stocul pe care îl aveam. Anul acesta, distribuirea ajutoarelor alimentare va începe în circa două săptămîni, în funcţie de cum ne vor fi livrate produsele. Pentru a nu se repeta situaţia de anul trecut, ne gîndim să le împărţim în două locaţii: la cantina din Speranţa, pentru beneficiarii care locuiesc în cartier şi la cantina socială din Dărmăneşti. Aceasta dispune de suficient spaţiu de depozitare şi are două uşi, astfel încît se poate evita aglomeraţia", a menţionat Ana Şuteu, şefa Serviciului de Protecţie Socială din cadrul primăriei pietrene.
De aceste ajutoare gratuite, provenite din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene, vor beneficia cam acelaşi număr de persoane ca şi anul trecut, respectiv 7.000 de pietreni - şomeri indemnizaţi, persoane cu handicap grav şi accentuat, pensionari cu venituri lunare mai mici de 400 lei, precum şi persoane care beneficiază de venit minim garantat. Faţă de anul trecut (cînd au primit cîte 15 kg de făină şi 4 kg de zahăr), lista de acum e ceva mai "bogată": 7 kg de mălai, 3,2 kg de paste făinoase, 1,3 kg biscuiţi, un kilogram de zahăr şi unul de lapte praf, 14 kg de făină albă.

Liliana MIHĂILĂ

 

Meteo
Cautare
 
Publicitate

 

Stirile de care ai nevoi

 

 
 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.