Liceele din Neamţ au stabilit numărul de locuri pentru învăţământul profesional

21/02/2018

Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ a avizat proiectul planului de şcolarizare pentru clasa a IX-a, învăţământ profesional de zi, cu durata de 3 ani, pentru anul şcolar 2018- 2019. Astfel, cele mai multe locuri disponibile vor fi la Colegiul Tehnic Forestier din Piatra Neamţ, unde 56 de învăţăcei vor putea fi iniţiaţi în „tainele” mecanicii auto, şi tot atâţia elevi vor putea frecventa, pe acelaşi profil, cursurile profesionale ale Colegiului Tehnic „Miron Costin” Roman. Elevii aflaţi, acum, în clasa a VIIIa pot opta pentru o varietate de calificări profesionale, pentru bucătar, cofetar-patiser, ospătar, brutar, confecţioner produse textile, lăcătuş mecanic – toate la Colegiul Tehnic „Danubiana” Roman, ori pot opta pentru Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamţ în vederea calificării în meseriile de electrician constructor, tinichigiu vopsitor auto ori mecanic auto. Colegiul Tehnic Forestier din Piatra Neamţ va avea o clasă de calificare în ocupaţia de tâmplar universal, în vreme ce oferta Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” din Piatra Neamţ este una extrem de generoasă, cu locuri pentru calificarea în meseriile de brutar, operator fabricarea şi prelucrarea polimerilor, filator, instalator, lăcătuş, sudor. La Tîrgu Neamţ, oferta Colegiului tehnic „Ion Creangă” cuprinde calificări ca lucrător în agroturism, electrician, mecanic auto. La Colegiul Tehnic „Miron Costin” din Roman se pot înscrie la cursuri elevii care doresc o carieră în ocupaţii ca zidar ori mecanic auto. Şi Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman are porţile deschise pentru cei care doresc să urmeze cursurile pentru calificări de operator ceramică fină, mecanic utilaje şi fierar-betonist. Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Piatra Neamţ oferă locuri pentru calificare în meserii de confecţioner şi lăcătuş, în vreme ce Liceul Tehnologic Economic-Administrativ Piatra Neamţ va pregăti bucătari, cofetari şi frizeri. În Roznov, oferta Liceului Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanu” este pentru tâmplari universali, zugravi şi mecanici forestieri. Strungari va pregăti Liceul Tehnologic „Vasile Sav” Roman. În liceele din rural sunt locuri pentru calificare ca tâmplar universal (Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca), confecţioner produse textile şi lăcătuş mecanic (Liceul Tehnologic Adjudeni), fermier montan (Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau” Vânători-Neamţ), lăcătuş şi sudor (Liceul Tehnologic Dămuc), confecţioner produse textile (Liceul Tehnologic Petricani), confecţioner (Liceul tehnologic Valea Ursului), tâmplar universal şi confecţioner (Liceul Tehnologi”Ion Creangă” Pipirig), horticultor şi mecanic agricol (Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” Horia) şi confecţioner (Liceul Tehnologic Oglinzi). În perioada 26 februarie-2 martie 2018 , în şcoli are loc „Săptămâna meseriilor”, în cadrul căreia se porganizează acţiuni de promovare a învăţământului profesional şi consilierea elevilor din clasa a VIII-a cu privire la oportunitatea continuării studiilor în această sferă, a învăţării unei meserii încă de pe băncile şcolii şi a primi o calificare în acest sens. În luna mai încep examenele.

Geanina NICORESCU

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. Laurentiu 22/02/2018 la 5:17 -

    Dacă pe timpul doamnei ministru Ecaterina Andronescu se desființa profesionala și se înființa liceul tehnologic,acum,în orașul Piatra Neamț, sunt unele meserii care merg doar pe profesională, lichidându-se liceul tehnologic(vezi domeniul lemnului),de parcă țara ar avea nevoie numai de salahori,nu și de tehnicieni sau maiștri în domeniu….Păcat!