*1. Cine îi învață/dezvață pe judecători limba română? De ce?
În timp ce oamenii politici, presa, Europa și diverse ambasade americane se frământă de zor cu problema „statului de drept“ din România, adică a justiției penale (care înseamnă vreo 7-10 la sută din total), a „justiției“ DNA (poate 1 la sută din total) sau a marilor procese din „justiția“ DNA (acestea nefiind nici 1 la mie din procese), în sălile de judecată ale justiției civile, unde se consumă milioane de zile/om, iar căuzașii își pierd anii și banii și chiar viețile (am avut destule persoane luate din sala „mea“ cu Salvarea și duse la reanimare), ei bine, în aceste săli se întâmplă un fenomen ciudat: tinerii și chiar mai puțin tinerii judecători vorbesc o limbă păsărească, plină de tehnicisme, repetări și formule standard tip placă stricată care se învârte în loc. Acest tip de limbaj, asociat cu o rigoare proceduristă care frizează constipația și cu o poliție a ședinței ce evocă pe Domnișoara Cucu, pe Domnul Vucea și pe Marius Chicoș Rostogan de-a valma, este menit să inducă o atmosferă pur și simplu de teroare.
Credeți-mă, în patru ani de pensie, revenit la calitatea mea dintâi și de suflet – consilier juridic – am bătut multe săli de judecată, din județe diferite. Peste tot am văzut:
– avocați timorați și încordați, puși la punct la fiecare mișcare de niște puștoaice-judecător pline de carte, care știu codul pe de rost. Un singur exemplu: la o mare judecătorie de curte, puștoaica jude i-a spus ferm unei avocate să nu mai pună întrebări instanței când îi vine dumneaei. Dar când să întreb, doamna președinte? Răspuns ritos: Când este procedural.
– căuzași fără avocat care nu au nici o șansă de a înțelege ce li se întâmplă din „dialogul“ cu domnișoara judecător. Exemplu: D-ra jude: – Doamna reclamantă, pârâtul a formulat excepția de… Cum răspundeți? – Poftim? – V-am spus, a formulat excepția de… Cum răspundeți? – Doamna judecătoare, eu vreau să-și mute gardul care l-a făcut pe terenul meu… – Adică lăsați soluționarea excepției la aprecierea instanței? – Da, sigur, răspunde ușurată femeia.
Ca să n-o mai lungesc prea mult, voi spune așa: Știința dreptului, ca toate științele, este foarte importantă, respectabilă și necesară. Și vă spune asta un om al cărții, cu toată modestia, care a citit câteva mii de cărți, a studiat câteva sute de cărți de drept, ba chiar și-a permis să și scrie câteva. Dar judecătorii ar trebui să știe că știința se face în studii, publicații de specialitate, în întâlniri profesionale, în lucrări de master și de doctorat, ba chiar în cadrul fostului „învățământ profesional“, care nu se mai practică, pentru că era ceva comunist. În sala de judecată, dragi colegi și prieteni, trebuie să vorbim și pe limba omului, pe înțelesul lui, spre lămurirea lui și clarificarea problemelor. Iar aceasta pare să fie o știință mai grea decât toate.
*2. Domnul ministru nu are nici o idee despre problemele cu care se confruntă justiția celor mulți
Cu tot respectul pentru știința de carte a unui profesor universitar, decan și rector (am căutat să vă conving supra), cu aceeași considerațiune pentru importanta funcție de judecător constituționalist, afirm cu toată răspunderea că aceste calități nu îi conferă domnului ministru al justiției nici o legătură, cât de firavă, cu realitățile din instanțele „clasice“: judecătorii, tribunale etc. Nu m-aș fi hazardat să fac asemenea afirmații, dacă aș fi constatat la domnul ministru măcar o minimă aluzie la vreuna din problemele „de jos“, din interiorul justiției. Nu am primit, noi, națiunea, decât discursuri lungi, academice, de amfiteatru, referitoare, o dată la problema conducerii DNA și a grațierii, acum la afacerea SIPA – ambele nerezolvate și de nerezolvat, după maniera în care sunt abordate, și oricum, prea puțin importante pentru căuzașii care își consumă viețile prin sălile de judecată în dialoguri kafkiene.
Dar, dacă funcția unui ministru este atât de mare și importantă – și este – deasupra meschinăriilor descrise de mine mai sus, nu găsea domnul ministru, între cei 300 de salariați ai săi, câțiva care să meargă prin instanțe și chiar prin închisori, să vadă, să constate, să discute și să propună câte ceva? Deocamdată, eu constat că, în justiție, ca în toate sectoarele, legătura între „sus“ și „jos“ este zero. Iar dacă unii miniștri mai încalță cizme sau merg chiar cu pantofii prin noroaie, măcar din elan populist/electoral, ministrul nostru nici măcar grija asta nu o are.
Jud. Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com